full screen background image

Accident rutier în municipiul Roman

Pompierii nemțeni au fost înștiințați, marți, despre producerea unui accident rutier în municipiul Roman,  pe strada Bogdan Dragoș. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Accidentul rutier s-a produs între două autoturisme în care se aflau trei persoane, transmit reprezentanții ISU Neamț. În urma accidentului rutier a rezultat o victimă, pasager într-unul din autoturisme. Victima, o femeie de 21 de ani, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Roman, mai adaugă ISU Neamț. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments