Weekendul acesta am participat la o conferință online pe tema adolescenței. Știu că deja mulți sunt suprasaturați când aud de conferințe, mai ales atunci când vine vorba de online. Și mă gândesc acum în primul rând la profesori, care, la cât de multe conferințe au fost organizate și promovate în perioada aceasta, dacă și-ar fi propus să participe la toate, nu le-ar mai fi rămas timp să predea sau să mai facă și din cele ce sunt de făcut în familie.
De data aceasta, însă, a fost o întâlnire organizată de profesori pentru părinții de adolescenți. Acei părinți care chiar au parte de sumedenie de provocări în sensibila etapă a existenței copiilor familie. Și nu a fost o conferință în care s-au citat idealuri educaționale, scopuri și obiective dezirabile ale învățământului românesc, în care doar s-au enumerat de prin cărți trăsăturile psiho-fizice specifice adolescentului. Dimpotrivă!
A fost o întâlnire la care părinții, mai timid la început ce-i drept, apoi destul de greu de oprit, au adresat întrebări ce-i frământă, legat de propriii copii. Întrebări despre violența în școli, fizică dar mai ales verbală. Violență ce se manifestă între elevi, dar uneori și între elevi și profesori. Despre emoțiile adolescenților, despre comportamentul lor, despre comunicarea cu ei. Întrebări care au primit și răspunsuri pertinente de la un expert în educație. Cu siguranță și faptul că acum predă în Germania, după mai mulți ani de predare în România, l-a făcut să nu aibă rețineri în a recunoaște că problemele acestea există în școala românească așa cum există în școlile de pretutindeni și trebuie exprimate cât mai des în căutare de soluții.
Întrebările formulate de părinți m-au făcut încă o dată să conștientizez cât de multă nevoie este în școlile de la noi de prezența consilierului școlar, care să fie în mijlocul elevilor, alături de părinți și profesori. Cât de multă nevoie este de dialogul real dintre profesori și părinți, de pe poziții de parteneri în educație. Să conștientizez încă o dată că astfel de întâlniri în care se adresează și întrebări incomode, îi pot scuti pe părinți și profesori de conflicte inutile și pot oferi resurse fiecăruia de a gestiona mai ușor, împreună, relația cu adolescenții din școală și acasă.
Mi-ar plăcea să văd mai des astfel de întâlniri, surprinzător de reale deși în spațiul virtual. Întâlniri în care profesorii și părinții să se întâlnească nu pentru a citi note, nu pentru a căuta vinovați de o parte și de cealaltă, ci pentru a căuta soluții pentru mai bine în dreptul fiecăruia. Iar dacă soluția este să ai un invitat neîncorsetat de școala românească pentru că predă afară, zic să-i invităm mai des. Încetul cu încetul se vor molipsi și cei dinăuntru de deschidere, de curiozitate, de comunicare reală.
prof. Maria Adriana Nichitean
