full screen background image

1000 de tineri din România și Republica Moldova vor beneficia de învățare prin dezvoltarea competențelor digitale în cadrul unui proiect transfrontalier la Botoșani și Bălți

Un nou proiect transfrontalier finanțat din fonduri puse la dispoziție de Uniunea Europeană a debutat la Botoșani. Început de la mijlocul lunii martie, acesta este unul dintre cele mai mari și curajoase proiecte de predare și învățare prin dezvoltarea competențelor digitale, prin implementarea programului STEM, și este realizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani, România, și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bălți, Republica Moldova. Al treilea partener implicat în derularea proiectului este asociația de părinți CNME – Copii Noștri Minți Educate. După debutul de la data de 15 martie, proiectul se întinde pe o perioadă de 18 luni, până în partea a doua a anului 2022, și presupune implicarea a peste 1000 de elevi și 40 de cadre didactice din cele două licee, o cifră impresionantă de beneficiari ai unui proiect transfrontalier derulat la Botoșani. Cei doi parteneri educaționali ai „Innovative teaching and learning through developing of digital competences and implementation of STEM educational program”, așa cum este denumit întreg proiectul, au stabilit implementarea unui pachet integrat de programe educaționale și activități didactice. Coordonatorul întregului proiect, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani, România, vizează îmbunătățirea programelor educaționale prin dezvoltarea cadrului inovativ de predare și învățare. Se vor folosi tehnici și mijloace moderne, prin dotarea fiecărei săli de clasa cu noi sisteme SMART. Acest lucru presupune ca în unitatea de învățământ de la Botoșani să fie achiziționate noi videoproiectoare, table interactive, internet, softuri educaționale, etc, dar și amenajarea unui laborator de informatica cu echipamente IT ultramoderne și mobilier adecvat, precum și prin integrarea programelor STEM (Science, Tehnology, Engineering, Mathematics), – folosite în principal în școlile americane – în învățare și predare. De cealaltă parte a Prutului, Liceul „Mihai Eminescu” din Bălți, Republica Moldova, își propune amenajarea unui laborator de chimie performant, iar acest lucru mai ales în contextul interesului foarte mare al elevilor pentru performanța internațională la această disciplină. Activitățile planificate cu elevii și cadrele didactice din cele două țări includ promovarea tradițiilor și obiceiurilor comune, susținere de lecții demonstrative, folosirea mijloacelor media moderne, organizare de concursuri în planul de afaceri, precum și simpozioane bilaterale cu cadrele didactice. Colaborarea dintre cele două unități de învățământ de din România și Republica Moldova vine pe fondul unui parteneriat durabil început încă din 2016. Inițial, colaborarea dintre Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bălți, s-a bazat pe schimb de bune practici în domeniul centrului de excelență. Elevii – olimpici din cele două țări au participat la ore de matematică, informatică și științe, pentru ca ulterior, legătura dintre cele două instituții de învățământ să se canalizeze pe participări la activități cultural-artistice precum: Vis de Crăciun (Botoșani, 2016), Zilele Eminescu (Bălți, 2017, Botoșani, 2018), Festivalul Datinilor și Colindelor Strămoșești (Bălți, 2019). “Cu siguranță proiectul transfrontalier abordează politica educațională modernă și conduce la creșterea calității actului educațional din cele două țări partenere, cu un impact pozitiv atât asupra creșterii prestigiului școlilor implicate, cât și la realizarea planului de școlarizare pe termen mediu și lung”, a declarat prof. Cristina Chiriac, director al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Botoșani. Rezultatele, impresiile și feed – backul acestei colaborări transfrontaliere sunt așteptate deja cu viu interes atât în România cât și în Republica Moldova.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments