full screen background image

Primăria Iași a preluat de la Veolia serviciul centralizat de furnizare a apei calde și căldurii

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a anunţat că începând cu data de 1 mai municipalitatea a preluat provizoriu serviciile de producere, furnizare şi distribuţie a agentului termic, după încetarea contractului cu Veolia SA, şi a dat asigurări că sistemul rămâne funcţional şi va fi modernizat în continuare. „Indiferent de numele viitorului partener care va prelua activitatea de producere, furnizare şi distribuţie a agentului termic, acesta îşi va desfăşura activitatea în aceleaşi condiţii ca şi până acum, îndeplinind toate obligaţiile prevăzute în contract. Pentru următoarea perioadă, aşa cum prevede legislaţia în vigoare şi aşa cum se procedează în toate statele membre ale Uniunii Europene, nu se acceptă nicio drebranşare de la sistemul centralizat de termoficare. De asemenea, vor exista penalizări ori de câte ori vor fi încălcate dispoziţiile referitoare la alimentarea oraşului nostru cu energie termică”, a declarat miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, păstrarea sistemului de termoficare, extinderea şi modernizarea lui prin înlocuirea cărbunelui cu gaze naturale reprezintă o prioritate a administraţiei locale, prin respectarea şi aplicarea tuturor directivelor Uniunii Europene. „Le transmit tuturor locuitorilor Iaşiului că furnizarea agentului termic către populaţie nu va suferi niciun fel de sincope. Dimpotrivă, pentru următoarea perioadă avem în plan continuarea modernizării sistemului de termoficare, intensificând astfel eforturile administraţiei locale de a face din Iaşi un oraş cât mai nepoluat, cât mai verde, cât mai european”, a mai declarat primarul Mihai Chirica. În urmă cu aproape o lună, edilul a anunţat că încetează contractul de furnizare a energiei termice şi apei calde în sistem centralizat cu Veolia Energie Iaşi. Acesta a precizat că în conformitate cu normativele legislative, în următoarele trei luni compania va asigura continuitatea serviciului de termoficare, iar municipalitatea va face demersurile necesare preluării acestei activităţi. Cu această ocazie, primarul Iaşului a dat asigurări că nu se vor face disponibilizări în rândul celor 354 de angajaţi ai actualului furnizor de apă caldă şi căldură în sistem centralizat, iar cei de la Veolia vor asigura toate salariile compensatorii în această perioadă de 90 de zile. În perioada celor 90 de zile, va fi emisă o hotărâre de Consiliu Local pentru a crea o structură de termoficare în cadrul Termo-Service SA, care va fi autonomă şi care să preia angajaţii şi să asigure serviciile de termoficare. Tot atunci primarul Iaşiului a declarat că pierderile nu sunt generate de management, ci de legislaţia în domeniul calculului agentului termic, ‘care este învechită şi neadecvată’, motiv pentru care este nevoie de o schimbare legislativă în domeniu.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments