full screen background image

Doi polițiști ieșeni au salvat viața unui bărbat din Popricani

Zilele trecute, Sorin şi Paul, poliţişti în cadrul Secţiei nr. 3 de Poliţie Rurală Popricani erau în patrulare cu autospeciala, pe raza comunei Popricani, când au observat un bărbat, care tocmai căzuse de pe scară, de la o înălţime de aproximativ 2 metri. Acesta s-a rănit la braţ într-o ţepuşă a gardului din fier al locuinţei. Cei doi poliţişti au intervenit cu maximă operativitate pentru acordarea primului ajutor bărbatului, care sângera abundent din cauza secţiunii unei artere, aplicându-i un garou cu o curea. De asemenea, poliţiştii au solicitat sprijinul unui echipaj de pe o ambulanţă care se întorcea de la un caz, facilitând astfel intervenţia cu rapiditate a cadrelor medicale, care au preluat bărbatul şi l-au condus la o unitate medicală din mun. Iaşi. Ieri, domnul Victor după ce a fost externat din spital s-a dus direct la Postul de Poliţie să le mulţumească celor doi poliţişti pentru că i-au salvat viaţa, medicii spunându-i că dacă cei doi colegi nu ar fi intervenit atât de prompt situaţia putea fi fatală. Poliţiştii i-au transmis domnului Victor că jobul lor este să fie în permanenţă în slujba comunităţii şi că se bucură că au fost oamenii potriviţi la locul potrivit. Poliţiştii salvatori sunt agent şef VATRĂ SORIN –şeful Postului de Poliţie Ţigănaşi şi agent şef TEODOR PAUL – şeful Postului de Poliţie Probota. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi le-a transmis felicitări şi aprecieri prentru promptitudinea cu care au intervenit acordând primul ajutor persoanei.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments