full screen background image

FOTO | Locuință în flăcări la Darabani

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani s-au întors în această dimineață în subunitate după ce au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie de pe strada Armeană din oraș. Familia își încălzea locuința cu o centrală termică, însă coșul de evacuare a fumului nu era izolat corespunzător. Căldura radiată a aprins materialele combustibile din apropiere, iar flăcările s-au extins la lemnul din construcția acoperișului. Puțin după ora 03.00, proprietarii, care dormeau la parter, au realizat că locuința le este afectată de un incendiu și au solicitat sprijinul salvatorilor. La fața locului au ajuns pompierii militari și voluntari din Darabani, cu două autospeciale cu apă și spumă, precum și colegii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau astereala și elementele de susținere a acoperișului, existând pericolul de propagare a flăcărilor la camerele de la mansardă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 17 pompieri militari și voluntari, mai bine de cinci ore. Au ars elementele combustibile din construcția acoperișului. S-au salvat și protejat de foc bunurile din locuință. Locatarii casei nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pentru a preveni incendiile, NU UITAȚI: – coşurile de fum trebuie izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile; – în podurile clădirilor, coşurile trebuie tencuite pe interior şi pe exterior, date cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere; – coşurile de fum trebuie curăţate, verificate și reparate atunci când se constată defecțiuni.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments