full screen background image

Program cultural pe parcursul maratonului de vaccinare în Bucureşti, la Biblioteca Naţională a României şi la Sala Palatului

Ministerul Culturii transmite că persoanele care vor participa, începând de vineri, la maratonul de vaccinare din Bucureşti, la Biblioteca Naţională a României şi la Sala Palatului, se vor bucura zilnic şi de un program cultural. „Mă bucur că prin acest parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, organizatorul evenimentului, am asigurat şi implicarea zonei culturale, una din cele mai afectate de pandemia provocată de virusul SARS-CoV-2, care are nevoie de sprijinul fiecărui român. În acest maraton au dorit să se implice mai multe instituţii din subordinea Ministerului Culturii. Astfel, alături de Biblioteca Naţională a României, vom avea Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română şi Filarmonica George Enescu care vor asigura momente artistice pe parcursul maratonului”, potrivit unui comunicat de presă. Un moment aparte va fi cel al violonistului Alexandru Tomescu, care va interpreta la vioara Stradivarius Elder-Voicu, chiar pe 9 mai, de Ziua Europei, moment care va fi disponibil şi online pe pagina artistului. Începând de vineri (7 mai), ora 16,00 şi până luni (10 mai), ora 8,00, la Biblioteca Naţională din Bucureşti are loc Maratonul de Vaccinare – Ediţia Bucureşti, organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments