full screen background image

Expoziția „Emoție și spiritualitate”, a artistului plastic Mircea V. Hrișcă, la Muzeul de Istorie Suceava

Muzeul Național al Bucovinei organizează în perioada 22 aprilie – 19 mai 2021, la Muzeul de Istorie Suceava, expoziția „Emoție și spiritualitate”, a artistului plastic Mircea V. Hrișcă (1938 -2005). Sunt expuse lucrări din colecții particulare selectate de Oana Hrișcă, fiica acestuia. Expoziția oferă publicului sucevean ocazia de a revedea parte din opera artistului și, în același timp, readuce în memoria colectivă personalitatea profesorului, muzeografului, artistului și omului Mircea V. Hrișcă. În data de 6 mai 2021, ora 13, în spațiul expozițional, sub egida Editurii Karl A. Romstorfer a Muzeului Național al Bucovinei va fi lansat primul album monografic ce surprinde ansamblul operei artistului plastic Mircea V. Hrișcă. Coordonatorul albumului și curatorul expoziției este criticul de artă Oliv Mircea, care va fi prezent la eveniment. În contextul vernisajului, nepoata renumitului artist plastic sucevean, Ana Creangă, va susţine un microrecital la chitară. Să ne reamintim câteva date biografice ale artistului: născut la 23 noiembrie 1938 la Doroteia, județul Suceava, absolvă Școala Medie de Arte Plastice din Iași, astăzi Liceul de Artă Octav Băncilă, cu profesorii Dan Hatmanu, Nicolae Popa și Mihai Cămăruț. Își continuă pregătirea la secția de pictură a profesorului Petre Abrudan în cadrul Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj-Napoca și debutează artistic într-o expoziție colectivă la Suceava. Membru al U.A.P., expune alături de colegii săi în expoziții colective la Suceava, Bacău, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Botoșani, Iași, Baia Mare, Satu Mare, Galați, București și la Cernăuți. Deschide expoziții personale la Suceava (1974, 1982, 1983, 1985, 1986, 1987), Ostra (1974), iar în 1995 expune alături de fiica sa, Oana-Ruxandra Hrișcă, la Suceava. Este distins cu Premiul Voronețiana (1976) și cu Marele Premiu la ediția a V-a a Festivalului Voronețiana (1980) și cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Ofițer(2000). În 2018, în cadrul vernisajului expoziției de pictură și grafică Bucovina în pictura lui Mircea V.Hrişcă organizată de Muzeul Bucovinei, lectorulul universitar Florica Diaconescu afirma despre pictorul Mircea V. Hrișcă: „are un loc aparte în arta plastică românească şi universală, chiar dacă Bucovina îl reclamă ca fiind al ei…. Artistul se opreşte îndelung asupra rostului omului, suprizându-l la muncă, la târg, la bufet, la odihnă. De cele mai multe ori acesta nu este singur, ci în grup, în adunări. Uniţi fiind, oamenii au rădăcini adânci în pământul din care urcă în ei sângele strămoşilor şi odată cu acesta o întreagă natură ale cărei frumuseţi împodobesc portul, obiceiurile, viaţa”. Despre peisajele sale, criticul de artă Valentin Ciucă spunea în albumul „Un secol de arte frumoase în Bucovina”: „peisajele lui bucovinene, memorabile în ordinea capacității de a evoca inefabilul unui loc, au evoluat plural în sensul modernizării expresiei și sporirii sugestiilor”. Profesorul universitar sucevean Mihai Iacobescu, vorbind despre perioada în care artistul a activat ca muzeograf în cadrul Secției de Artă a Muzeului Judeţean Suceava, dar şi despre pasionatul profesor Mircea V.Hrişcă de la Secţia de Pictură a Şcolii Populare de Artă Suceava îl descria ca fiind „un om care se bucura de o mare stimă şi preţuire din partea colegilor şi a elevilor”. De asemenea, doamna Lucia Pușcașu, artist plastic și colegă în U.A.P. îl descrie ca fiind de o „modestie rară, total dezinteresat de lucrurile mărunte și generos, un sprijin pentru colegii de breaslă mai tineri”.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments