full screen background image

Cameră de audieri pentru minori, la Judecătoria Roman

Judecătoria Roman şi Asociaţia Excelsior Neamţ au amenajat o cameră de audieri pentru minori. Inaugurarea camerei va avea loc vineri, la sediul Judecătoriei Roman. Asociaţia Excelsior şi‑a propus să realizeze în colaborare cu Tribunalul şi cu Judecătoriile din judeţul Neamţ, amenajarea unor spaţii adecvate în incinta tuturor instanţelor, cu destinaţia specifică de audiere a minorilor în cauzele în care audierea acestora este obligatorie. Până în prezent, au fost amenajate astfel de săli la Tribunalul Neamţ, la Judecătoria Piatra Neamţ şi la Judecătoria Bicaz. Codul de procedură civilă prevede mai multe situaţii în care este necesară audierea minorilor într‑o serie de procese, cum ar fi adopţiile, autoritatea părintească și stabilirea locuinţei minorilor. O discuţie cu un străin într‑un moment mai greu din viaţa unui copil  poate fi o experienţă tulburătoare şi pentru asta este nevoie de o cameră special amenajată să destindă pe cât posibil copiii aflaţi în dificultate. Astfel a fost amenajat și la Judecătoria Roman un loc pentru minori, pentru ca aceştia să poată fi audiaţi într‑un mediu prietenos, care să creeze o atmosferă plăcută şi relaxantă, unde copiii să se simtă în siguranţă.     *Fotografie cu caracter ilustrativ
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments