full screen background image

VIDEO | Klaus Iohannis:Românii vor circula fără declarații în noaptea de Înviere”

Președintele Klaus Iohannis a declarat , miercuri, că în noaptea de Înviere circulaţia va fi permisă fără declaraţie. „Ne pregătim cu toții de marea sărbătoare a Învierii Domnului și vreau să ne pregătim foarte bine nu doar acasă, ci vreau să ne pregătim foarte bine în societate. Și pot să vă spun de pe acum câteva lucruri certe care au fost discutate cu reprezentanții Bisericii, în special cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe. În noaptea de Înviere restricțiile de circulație se ridică, așadar creștinii vor putea să participe la slujbele de Înviere. Nu vor trebui să completeze declarații, vor merge pur și simplu la biserică. Deci, repet – în noaptea de Înviere fiecare creștin poate să meargă la biserică dacă dorește. Biserica va organiza slujba așa cum este datina. Nu ne amestecăm în felul în care vor fi organizate slujbele la biserică. Știm cu toții că prima parte a slujbei se ține afară, după care o parte intră în biserică. Creștinii merg la biserică să participe, să ia lumină, să ia Paștile, și eu îmi doresc, și așa vom organiza lucrurile, ca totul să se desfășoare în liniște și în bună rânduială. Aceste lucruri sunt deja prevăzute în Hotărârea de Guvern pentru starea de alertă care este acum în vigoare și nu vor exista modificări în aceste reglementări. Deci, nu vor fi restricții suplimentare în noaptea de Înviere, dimpotrivă, în noaptea de Înviere vor fi mai puține restricții, fiindcă ne dorim ca oamenii să poată merge la biserică.” a declarat șeful statului.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments