full screen background image

Activitatea „La France et ses merveilles”, la Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava

Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității “Ștefan cel Mare”, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei, își propune să încurajeze învățarea limbii franceze și să promoveze valorile Francofoniei în comunitatea suceveană prin cursurile de limbă franceză și activitățile tematice din cadrul „După-amiezelor francofone” și al proiectului “Francofonia în comunitate”. Miercuri, 21 aprilie 2021, elevii Școlii Gimnaziale ”Miron Costin” din Suceava vor prezenta activitatea „La France et ses merveilles”, sub îndrumarea profesorilor coordonatori Cosmina Pelin și Adriana Caliniuc. Publicul va descoperi aspecte interesante din cultura și civilizația franceză, numele unor artiști consacrați, va asculta scurte prezentări tematice, va desena și va cânta în limba franceză. „În cursul activității va avea loc și un pasionant concurs realizat cu ajutorul aplicației Kahoot.”, a precizat Tamara Sabin, secretar al Asociaţiei Alianţa Franceza din Suceava, Responsabil Biroul Francez – Casa Prieteniei. În fiecare miercuri, activitățile tematice ale Alianței Franceze pot fi urmărite pe adresa de facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151, pe site-ul Consiliului Județean: cjsuceava.ro/index.php/biroul-francez sau pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments