full screen background image

FOTO | 4 Canotori botoșăneni pe podiumul Campionatului European din Italia

Botoșaniul a avut 4 canotori pe podiumul Campionatului European de seniori care a avut loc săptămâna trecută în Varese-Italia. Pe lângă  Simona Radiș, care a cucerit medalia de aur  la dublu vâsle feminin alături de Nicoleta-Ancuța Bodnar, pe podium au urcat și Viviana-Iuliana Bejinariu– medaliată cu aur,  Mugurel Semciuc  și Ciprian Huc, ambii medaliați cu argint, legitimați în trecut la Clubul Sportiv (CS) Botoșani. Cu toții au făcut parte din delegația României care a cucerit două medalii de aur la dublu vâsle feminin şi 8+1 feminin și patru de argint la vâsle simplu feminin, dublu rame feminin, patru rame masculin şi  8+1 masculin. Pe locul 5, la aceeași competiție, s-a clasat și echipajul de patru rame feminin din care a făcut parte Mădălina Hegheș, sportivă formată la CS Botoșani. În clasamentul general pe medalii, România a terminat pe locul 4 la medalii, după Marea Britanie, Italia și Olanda.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments