full screen background image

Primăria Piatra Neamț a definitivat calendarul campaniei de curățenie de primăvară

Primăria Piatra Neamț a definitivat calendarul campaniei de curățenie de primăvară, acțiune care va avea loc până pe 29 aprilie. Peste 50 de salariați Salubritas și Urban, la care se adaugă beneficiari ai ajutorului social, vor interveni în toate cartierele orașului. În această săptămână se acționează în cartierul Precista, între 13 – 16 aprilie în cartierul Dărmănești, între 19 – 23 aprilie în Mărăței, iar în perioada 26 – 29 aprilie în zona centrală. Primarul Andrei Carabelea a precizat că se va interveni în fiecare cartier, pe fiecare stradă, nu doar cu salariații societăților de profil și cu utilaje, ci și cu consilieri locali, voluntari, practic cu cu oricine dorește să ni se alăture acestui demers. “Începem cu acest bun exemplu, dar pe viitor nu voi ezita să cer Consiliului Local Piatra Neamț înăsprirea sancțiunilor pentru cei care nu își respectă orașul și concetățenii” a spus Carabelea. Cetățenii pot veni în sprijinul campaniei de curățenie și prin sesizări în aplicația Piatra Neamț City App.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments