full screen background image

Peste 150 jandarmi nemțeni s-au aflat în misiuni la sfârșit de săptămână

Peste 150 jandarmi nemțeni s-au aflat în misiuni la sfârșit de săptămână, cu prilejul Paștelui Catolic, acționând atât independent, cât și în sistem integrat, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară. O atenție deosebită a fost acordată siguranței cetățenilor care au sărbătorit Învierea Domnului în data de 3 aprilie și au participat la oficierea slujbei la lăcașurile de cult din Piatra Neamț și Roman. În noaptea de Înviere a fost permisă circulația persoanelor  în intervalul orar 20.00 – 2.00 pentru participarea la slujbele religioase. Totodată a fost primul weekend al vacanței școlare, așa încât atenția polițiștilor a fost îndreptată și către zonele turistice, unde s-a acționat pentru siguranța cetățenilor atât pentru cea fizică, cât și pentru cea sanitară.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments