full screen background image

Un test care depistează în 20 de secunde dacă o persoană este infectată cu virusul SARS-CoV-2 a fost aprobat în Marea Britanie

Agenţia britanică de reglementare a medicamentelor şi produselor de uz medical (MHRA) a aprobat un test care depistează în 20 de secunde dacă o persoană este infectată cu virusul SARS-CoV-2, a anunţat vineri distribuitorul produsului, lansând un sistem care ar putea fi folosit în aeroporturi, arene sportive şi companii, transmite Reuters, citată de Agerpres. Testele rapide sunt văzute drept o componentă principală a planului premierului Boris Johnson de ieşire din lockdown, însă au fost exprimate îngrijorări legate de acurateţea dispozitivelor actuale cu flux lateral (LFD). Noul produs Virolens, fabricat de start-up-ul britanic iAbra şi TT Electronics, foloseşte mostre de salivă şi a fost testat la aeroportul Heathrow Airport. Distribuitorul Histate a spus că îl va lansa imediat în urma aprobării primite de la MRHA, sperând la o folosire extinsă a sa în lunile următoare. Potrivit distribuitorului, testele au arătat o senzitivitate de 98,1%, ceea ce înseamnă foarte puţine rezultate fals negative, şi o specificitate de 99,7%, adică foarte puţine rezultate fals pozitive.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments