Alecu (sau Alexandru) Donici este una dinte „sântele firi vizionare” pe care le evocă Mihai Eminescu în poemul Epigonii, publicat în „Convorbiri literare” pe 15 august 1870: „Donici cuib de-nțelepciune,/ Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune/ Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;/ Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?/ S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată”. Donici (care, între 1840 și 1842, publicase două cărți de fabule), cu siguranță, îi era cunoscut gimnazistului Eminovici, cel puțin din Lepturariul românesc. Aron Pumnul îl include pe fabulist în culegerile „așăzate” „spre folosirea învățăceilor” în două rânduri: în tomul II, partea I [1863]: Împărțeala șiMuntele; în tomul IV, partea I [1864]:Vulturul și Albina, Lupul și Cucul, Gâștele, Vulpea și bursucul, Vulpea și măgarul, Țăranul și galbenul, Pizmărețul și șarpele, Florile firești și cele măiestrite, Râul și heleșteul. Cărturarul îi face și o prezentare cu trimiteri nu doar la momentele biobibliografice și trăsăturile caracterologice, ci și la contextul social-politic în care s-a format fabulistul:„Poet moldav, s-a născut în Iași către finea sutei trecute; fu educat în Rusia, după o datină prea răspândită pe atunci între boierii acestui răstimp. Devenind la cunoștința tendințelor cuceritoare ce le tindea Rusia asupra principatelor dunărene și a înrâurinței celei mari ce o avea ea prin bărbații români crescuți în sânul său, s-a ridicat mai târziu acest obicei, trimițându-și fiii săi în educațiune la Paris, și sfătuind și pe alții spre aceasta. El a scris două volume de fabule care au devenit rare pentru critica cea mușcătoare ce o cuprindeau asupra boierilor și administrăciunii lor. A fost un Român foarte zelos, moralitatea era un odor scump înaintea lui, pe care o păstra cu acurateță, precum și fabulele sale erau îndreptate contra călcătorilor ei; a șerbit în judecătorie fiind lung timp asesor și pe urmă președinte în divanul de apel”. Faptul că, în anul când se stingea din viață, Alecu Donici era un autor canonic este dovedit și de prezența textelor sale în alte culegeri pentru elevi. În Cursulu primitivu de limba rumânâ, întocmit de I. Doncev și tipărit, în 1865, la tipografia lui A. Popov din Chișinău, erau incluse fabulele: Galbănul; Greierul și furnica; Stigletul și ciocârlanul; Vulpe în livadă; Vulpea pedepsită; Teiul și stejarii; Vulpea și măgarul; Leul și iepurele; Gâștele; Vulpea și bursucul; Racul, broasca și știuca; Două poloboace. În același an, la Chișinău apărea și Abecedârumânâ, (de asemenea, cu I. Doncev autor), care cuprindea fabulele: Galbănul; Greierul și furnica; Stigletul și ciocârlanul; Vulpea și livada; Racul, broasca și știuca; Două poloboace. (Frecvența cu care apar aceste fabule în culegerieste un indiciu la statutului lor de texte canonice.) Succesul fabulelor lui Donici în epocă se datorează, probabil, atât caracterul didacticist-educativ al genului în general, cât și simplității și ritmului alert al versurilor. Donici își formase pana făcând traduceri din Pușkin și Krîlov. În 1867, Titu Maiorescu îl includea pe Alecu Donici în antologia care era precedată de studiul O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867. Câțiva ani mai târziu însă, în Prefața la ediția din 1892 a studiului, criticul constată că textele acestuia, alături de poeziile, fabulele, baladele altor poeți antologați, nu-i mai par atât de valoroase și nu le exclude din culegere: „«Exemplele de poezii mai bune», care însoțeau acel mic volum de la 1867, nu se mai află reproduse în reeditarea de față. Cele 11 poezii lirice, 10 fabule-epigrame și 13 balade de Gr. Alexandrescu, Alecsandri, Bolintineanu, M.D. Corne, G. Crețeanu, Donici, I. Negruzzi, Nicoleanu, T. Șerbănescu și A. Sihleanu, relevate atunci ca singure posibile, nu mai pot avea astăzi această însemnare”. Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, va include fabulele lui Alecu Donici în categoria „Poezia măruntă”, apreciindu-le totuși melodicitatea: „Apoi vin fabuliștii, căci acest gen a crescut ca troscotul și nu e poet care să nu fi scris fabule. Alexandru Donici (n. 1806 – m. aprilie 1865; necrolog în «Trompeta Carpaților» din 15/25 aprilie), fiu al clucerului Dimitrie Donici, moșier la Stanca, în ținutul Orheiului, căsătorit cu Profira, e cel mai reputat. A urmat școala militară la Petersburg, intrând în armata rusă. Mai târziu însă demisionă și veni în Moldova. A dat o bună tălmăcire a poemului Țiganii de Al. Pușkin. Dintre toate sprintenele într-un fel fabule ale sale, imitate în bună parte după Krîlov, memorabile rămân Racul, broasca și o știucă: «Sacul în iaz nu s-a tras,/ Ci tot pe loc a rămas…» și Greierul și furnica: «Greierul în desfătare,/ Trecând vara în cântare,/ Deodată se trezește/ Că afară viscolește»”. Deși a scris și al gen de poezie, Alecu Donici rămâne în literatura română ca unul dintre fabuliștii ei reprezentativi. Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” MUNTELE Un munte se trudea de facere cumplit. Trei zile au vuit, Încât se clătina pământul de sub el; Dar în sfârșit s-au desfăcut Și au născut: Un șoricel! Această fabulă ca muntele e veche; Eu însă să vă spun secretu-i la ureche: Sunt oameni de la care-aștepți Minuni să vezi; Așa vuiesc de tare Când ei se socotesc că au vro treabă mare; Iar cercetând în faptă, Găsești isprava lor deșartă. Spre pildă, eu ades scriu, șterg și iar gândesc, Ca când o epică piimă născocesc; Iar după trudă multă În faptă mă trezesc cu o făbuliță scurtă. FLORILE La niște case mari, în oale prea bogate, Sta falnic pe ferești, Pe lângă flori firești, Și cele prelucrate De mâine omenești. Dar iată, nori s-adună, Cu fulgere lucind, Și tunetul răsună De ploaie prevestind; Iar floricelele acele iscusite Îndreaptă către zei Smerita rugăminte: Ca să oprească ei, Cu un cuvânt din ceri, A ploaiei neplăceri; Dar rugămintea lor au fost zădărnicită Și ploaia cea pornită De un răcoare vânt Se varsă pre pământ, Potoale sfera grea, Verdeața înnoiește Și firea după ea Se pare că zâmbește. Atunci și florile acele naturale Se dezvelesc frumos, Din sânurile sale Dau desfătat miros; Iar florile de fir, mătasi și…
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
POEȚI CONTEMPORANI CU EMINESCU: Donici, „cuib de-nțelepciune”
Articolul anteriorLiga Studenţilor din Iaşi cere repunerea lui Octav Bjoza în funcţie
Articolul următorIasi: Biletele valabile pe două zone și abonamentele valabile o zi se pot plăti și cu cardul
