full screen background image

Consiliul Județean al Elevilor Suceava solicită organizarea unei dezbateri publice referitoare la bugetul local

Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Suceava, unica structură de reprezentare a elevilor la nivel județean, solicită factorilor decidenți de la nivel județean o dezbatere privind bugetul local al județului nostru. „Este important ca toți factorii implicați să conștientizeze problemele pe care le întâmpină elevii atunci când vine vorba de transportul local gratuit, bursele pe care le merită, dar nu le primesc întotdeauna și alte subiecte pe care considerăm prioritare în acest moment, precum condițiile din școli.”, au transmis reprezentanţii elevilor suceveni. Pe data de 9 martie, bugetul de stat aferent anului 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial, după ce a fost aprobat de Parlamentul României și promulgat de Președintele țării. Acum urmează ca fiecare autoritate județeană și locală să elaboreze bugetul după care se va ghida în anul 2021, în funcție de prioritățile care pe care le urmăresc. La nivel național, Consiliul Național al Elevilor a reușit să convingă factorii de decizie să impună un prag minim al burselor acordate în sistemul de învățământ românesc. Astfel, după demersurile elevilor reprezentanți de la nivel național, s-a stabilit un cuantum minim al burselor, de 100 de lei pe lună. „În acest context, este important să avem o dezbatere publică, la nivel județean despre viitoarele sume pe care Consiliul Județean Suceava le va aloca pentru învățământ. Împreună putem afla de ce este nevoie pentru ca educația din județul Suceava să ofere societății de mâine oameni responsabili, integri, care vor putea fi mândri de condițiile de care au avut parte în mediul școlar. De finanțarea complementară depinde o serie de factori care pot schimba experiența elevilor în cele șase ore pe zi petrecute la școală: renovarea sălilor de curs, paza și protecția elevilor, digitalizarea educației, asigurarea transportului elevilor în condiții de siguranță, și altele.”, a mai spus CJE Suceava Pe această cale, CJE Suceava a invitat toți cetățenii interesați și organizațiile de reprezentare a societății civile din județ să li se alăture pentru a aduce pe agenda autorităților județene teme de interes pentru comunitate, astfel încât bugetul aferent anului 2021 să ajungă spre domenii care să ofere o dezvoltare prielnică elevilor din județul nostru. „Pentru a nu crea un precedent în ceea ce privește finanțarea insuficientă și inconsecventă a sectorului educațional sucevean, dorim să aducem în atenția autorităților nevoile elevilor pe care îi reprezentăm și să asigurăm împreună cu acestea resursele necesare pentru îmbunătățirea învățământului la nivel județean, în anul 2021. De aceea invităm factorii decizionali la masa consultării, pentru a purta un dialog firesc despre burse, transport public, finanțare complementară și multe alte necesități existente în școli.”, a declarat Rafael Beniamin Barac Bologa, președintele Consiliului Județean al Elevilor Suceava.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments