full screen background image

Modificări în structura organizatorică a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași

Reprezentanții Consiliului Județean Iași anunță că în cadrul ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași vor fi înființate noi specialități. Printre acestea se numără: Diabet zaharat, nutriție boli metabolice, Neurochirurgie, Oncologie, Urologie și Chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă. Propunerea va fi analizată de consilierii județeni în ședința extraordinară de săptămâna aceasta. Totodată, administrația spitalului propune înființarea de la 1 aprilie a unui Compartiment de dermatovenerologie care va permite accesarea Programului Național de Epidermoliza, având în vedere că în cadrul unității medicale sunt tratați pacienți cu această afecțiune în diferite stadii de evoluție a bolii. Un compartiment nou va fi și cel de endocrinologie care este o necesitate la nivelul unui spital regional de pediatrie. În prezent, pacienții care necesită investigatii și/sau proceduri terapeutice în regim de internare de zi sau continuă sunt redirecționati către alte spitale. De la 1 aprilie, dacă va primi girul aleșilor județeni, va fi înființată Secția de chirurgie plastică microchirurgie reconstructivă — cu 30 paturi, care va înlocui astfel compartimetul de specialitate care funcționa pâna acum în cadrul Secției pediatrie cronici. Anual, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iasi sunt internați, în medie, 160 pacienți cu arsuri de grade diferite la care se adaugă și pacienții tratați în ambulatoriu. Și structura de personal a spitalului se va modifca de la 1610 posturi la 1658, urmând a fi făcute angajări pentru a acoperi necesarul de personal. Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Sf. Maria” Iași funcționează cu 652 paturi și deservește populația pediatrică din toate județele Moldovei.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments