full screen background image

Competiția E.ON Energy Challenge 2021 intră în linie dreaptă

Au fost desemnate 5 echipe finaliste dintre cele 16 înscrise în concurs; Finaliștii au beneficiat de training-uri inedite în cadrul Energy Challenge Academy și luptă în continuare pentru premii de circa 4.500 de euro; Marea finală va avea loc în luna aprilie; Și în acest an competiția Energy Challenge, organizată de E.ON România, a trezit interesul studenților și masteranzilor din marile centre universitare din țară, pasionați de domeniul energiei. Dovadă sunt cele 16 proiecte înscrise în concurs și care au avut ca temă Eficiența Energetică & Optimizare Rețea, Energia Verde, Digital & Smart sau Produse/Servicii clienți. După o analiză riguroasă a acestor inițiative studențești, juriul format din specialiști în domeniu a decis echipele finaliste: astfel, 5 echipe s-au calificat pentru Energy Challenge Academy și,totodată, pentru marea finală. Echipele finaliste sunt de la universitățile: ”Babeș-Bolyai” – Cluj-Napoca, ”Ion Mincu” – București, The Entrepreneurship Academy – București, ”Vasile Alecsandri” – Bacău, ”Alexandru Ioan Cuza”- Iași , Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” – Târgu Mureș , ”Gh. Asachi” – Iași , „George Enescu” – Iași și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Acestea au beneficiat în cadrul Energy Challenge Academy, desfășurate online în perioada 3-5 martie a.c., de workshop-uri și sesiuni de training pe teme inedite și provocatoare, deopotrivă: Brainstorming tehnic, Talent Management, teme Financiare și Legal & GDPR, Stakeholders, Business Model Canvas și Pitching, susținute de specialiști și lideri din cadrul E.ON. Reușita acestor activități este susținută și de feedback-ul primit din partea studenților participanți: Eduard B.: “Mi-a plăcut prezentarea, felul de exprimare relaxat și prietenos și posibilitatea de a ne crea un „Persona Canvas” și de a ne evalua pentru a ști ce am înțeles și, respectiv, ceea ce încă nu.A fost foarte frumos, acum îmi pare rău că se termină… voi recomanda această activitate chiar dacă la început mi-a fost foarte greu fiindcă nu sunt obișnuit cu camera web, cu vorbitul… dar mi-a plăcut și aș (re și re) participa”. “Au fost 3 zile pline de emoții, de lucruri noi, de foarte multe informații, zile în care am cunoscut multe persoane dornice de a ne ajuta și de la care am avut multe de învățat, tineri bine documentați și cu idei super, și chiar dacă acum, pe final mă simt foarte obosită, a fost o exepriență frumoasă, toată activitatea a fost foarte bine structurată și de mare ajutor, atât pentru concurs, dar și pentru noi, în viitor!”,mărturisește Maria I. Următorul pas este marea finală, care va avea loc tot online, în a doua jumătate a lunii aprilie. Și în acest acest an premiile sunt atractive: 3.000 euro premiul I,  premiul II câte un IPad, respectiv, premiul III câte un voucher eMAG de 1.000 lei pentru fiecare membru din echipa câștigătoare.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments