full screen background image

Tribunalul București a respins cererea de redeschidere a Dosarului 10 August

Tribunalul București a respins cererea DIICTOT de redeschidere a Dosarului 10 August. Decizia este definitivă. Șefii Jandarmeriei care au coordonat intervenția din Piața Victoriei scapă defenitiv de răspundere penală. Inițial, procurorul Doru Stoica, pensionat între timp, a dispus clasarea dosarului, însă fostul procuror șef DIICOT, Georgiana Hossu, a infirmat ordonanța de clasare cerând redeschiderea dosarului. Redeschiderea solicitată de DIICOT îi viza pe colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române, şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI. DIICOT ceruse să fie cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă. Fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial, pe 4 august, soluţia de clasare a dosarului „10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie. Solicitarea DIICOT a trecut pe la mai multe instanţe. Hosu a sesizat inițial Curtea de Apel București, care și-a declinat competența. Curtea de Apel a decis pe data de 10 august că nu are competenţa materială de a soluţiona cererea procurorilor şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti. SURSA: G4MEDIA
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments