full screen background image

Studenții au ieșit în stradă și cer intervenția lui Klaus Iohannis

Conform bugetului de stat pe anul 2021, studenţii în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri şi naval, fiind astfel eliminată gratuitatea la transportul pe calea ferată. Astfel, studenţii nemulţumiţi de decizia luată de Guvern, au ieşit astăzi în stradă pentru a protesta şi pentru a-şi cere drepturile. ”Nemulţumirea noastră este gratuitatea  la tren. E principalul mijloc de transport al studenţilor şi va creşte rata abandonului. Mulţi studenţi îşi luau de mâncare din banii economisiţi pe transport. La cantină, preţurile sunt destul de bune, dar sunt cazuri în care studenţii nu îşi permit să mănânce. Ne-au împins să protestăm şi să arătăm că nouă chiar ne pasă.”, a declarat Tudoriu Stelian, vicepreşedinte zona Nord-Est la Uniunea Naţională a Studenţilor din România. Un sondaj online, la care au participat 22.000 de studenţi, arată că 83% dintre ei merg cu trenul, transmit reprezentanţii UNSR. ”Suntem ignoraţi complet, nu există deschidere pentru dialog. E datoria lor să ne consulte, fiind beneficiari direcţi ai educaţiei. Suntem implicaţi direct. Suntem nemulţumiţi că este un drept pe care l-am câştigat şi acum, dintr-un moft, se doreşte a fi schimbat. Faptul că aveam gratuitate era un beneficiu extraordinar pentru noi. Să ne gândim la cei care vin din medii defavorizate şi care fără această gratuitate nu au acces la educaţie, la învăţământ superior de calitate.”, a spus Florentina Trifan, preşedinte al Asociaţiei Studenţilor la Relaţii Publice şi Comunicare (PRIME  Iaşi). FOTO: Andrei Luca
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments