full screen background image

Mai multe locuri de parcare de reședință din Iași, scoase la licitație

Municipalitatea continuă activitatea de închiriere a locurilor de parcare de reședință. Marți, 23 februarie, vor avea loc patru astfel de proceduri. Astfel, prima licitație va avea loc la ora 10.00 și are ca scop închirierea a două locuri de parcare, având nr. 2 și 7, situate în parcarea de reședință din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 10. Drept de participare la licitație au locatarii din blocul B1. A doua licitație se va desfășura la ora 11.00 și va viza închirierea a trei locuri de parcare, cu nr. 14, 15 și 19, situat în parcarea de reședință din șoseaua Nicolina, nr. 101. Drept de participare la licitație au locatarii blocurilor 994, 996 și 998. Ce-a dea treia procedură se va desfășura la ora 12.00 și vizează închirierea a cinci locuri de parcare, cu nr. 1, 2, 12, 34 și 52, situate în parcarea de reședință din șoseaua Națională, nr. 194. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile A1, B, C1, C2, C3 și D. Ultima licitație din ziua menționată va avea loc la ora 13.00, prin care se dorește închirierea a șase locuri de parcare, cu nr. 9, 25, 34, 73, 77 și 79, situate în parcarea de reședință din bulevardul Alexandru cel Bun, nr. 62. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile A1, A2, A3, A4, D3, D4, E1, E2, E3, E4 și G1-2. Toate licitațiile se vor desfășura prin intermediul aplicației WhatsApp. Documentele solicitate se depun în format electronic (scanat), pe adresa de e-mail (exclusiv pentru primire documente licitații): licitatii.camera15@gmail.com. Data limita de depunere a dosarelor 18 februarie 2021, ora 13:00. Înscrierea se face pentru un loc de parcare/participant. Relații suplimentare privind procurarea documentației și condițiile de participare se pot obține de la Direcția Exploatare Patrimoniu, telefon: 0232/264.246 – int. 143.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments