full screen background image

ARTĂ PLASTICĂ CONTEMPORANĂ DIN ROMÂNIA la Galeriile de artă Ștefan Luchian

Muzeul Judeţean Botoşani vă invită, în perioada 10 – 25 februarie 2021, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, să vizitați expoziția ARTĂ PLASTICĂ CONTEMPORANĂ DIN ROMÂNIA – ediția a II-a. Evenimentul expozițional, organizat de HXA Art Gallery în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani, aduce pe simezele botoșănene un număr de 62 de artiști, nume de referință ale artei plastice contemporane românești. Proiectul cultural inițiat de HXA Art Gallery propune acţiuni de expunere a operelor artiştilor români cu scopul promovării artei contemporane româneşti, reușind să aducă prin aceste expoziții itinerante un optimism al ideii de reașezare valorică a artei in spațiul public, dar și de asimilare a acesteia in circuitul turistic regional. Expoziția, itinerantă, a fost până acum prezentată iubitorilor de artă la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva și la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud, aducând în spațiile expoziționale un public numeros, interesat și avizat. Vernisajul evenimentului va avea loc miercuri, 10 februarie 2021, ora 17.00. În deschidere  Liviu Șoptelea – artist plastic. În cadrul evenimentului, tânărul botoșănean Andrei Pițu, laureat a numeroase concursuri internaționale de  chitară clasică, va susține un miniconcert. Curatori: Ami Vasilescu și Ana Coșereanu. Expoziția poate fi vizitată zilnic, între orele 9 – 16. Intrare liberă, la vernisaj și în perioada de expunere,  cu respectarea normelor legale impuse de pandemie: purtarea obligatorie și corectă a măștii și distanțare socială. Imagini ale lucrărilor vor putea fi vizionate pe paginile Facebook: Muzeul Judetean Botosani, Muzeul Judetean BT, Liviu Șoptelea, Ana-Elisabeta Coșereanu, Amy Vasilescu, HXA Art Gallery. Artiști plastici/artiști vizuali, Muzee, Galeriile de Artă Ștefan Luchian Botoșani, etc.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments