full screen background image

În municipiul Suceava, incidenţa cumulată a cazurilor de Covid a scăzut până la 2,83 la mia de locuitori

În municipiul Suceava, incidenţa cumulată a cazurilor de Covid, în ultimele 14 zile, este de 2,83 la mia de locuitori (inclusiv focare) şi de 2,78 (fără focare). Focarul din Suceava, declarat în data de 16 ianuarie, este cel de la Complexul de recuperare neuropsihomotorie Blijdorp „O nouă viaţă”, unde 7 persoane au fost depistate ca fiind infectate cu Covid-19. Reamintim că, prin Hotărârea nr. 22 din 25.01.2021, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava a dispus, începând cu data de 26.01.2021, ora 00.00, pentru municipiul Suceava, pentru o perioadă de 14 zile, râmânrea în „scenariul galben” Covid. Măsurile restrictive sunt: a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului; b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri; c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 3/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00-23:00; d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci; e) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 – 23:00.   Cu o incidenţă cumulată a cazurilor de Covid, în ultimele 14 zile, de peste 3/1000 de locuitori sunt localităţile Adâncata, Bogdăneşti, Iacobeni, Ipoteşti, Moldoviţa, Rădăuţi, Satu Mare, Vicovu de Jos şi Volovăţ. În aceste localităţi se aplică măsurile prevăzute în „scenariul roşu” Covid: a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă; b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă; c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00; d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 3 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective; e) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite; f) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci; g) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.    
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments