full screen background image

Clienții E.ON pot alege o ofertă concurențială până la data de 30 iunie

E.ON a pregătit produse şi servicii competitive, cu un preț de furnizare corelat cu evoluția pieței de energie electrică; Toate ofertele companiei includ acces gratuit la serviciile conexe consacrate; Cei care încă nu s-au decis asupra unei oferte pot oricând să o facă, având tot timpul necesar pentru a se informa și a face alegerea cea mai potrivită nevoilor personale.   E.ON Energie România va acorda o reducere comercială clienților companiei care, după data de 1 ianuarie 2021, nu au optat pentru încheierea unui contract concurențial pentru serviciul de furnizare a energiei electrice.   Reducerea va fi egală cu diferența dintre prețul serviciului universal și prețul din oferta concurențială pe care compania o va transmite în săptămânile următoare clienților săi. Perioada pentru care se va aplica această reducere este de la 1 ianuarie a.c. și până la momentul la care clienții au încheiat un nou contract concurențial, dar nu mai târziu de data de 30 iunie a.c.   Cei care nu vor dori să aleagă nicio ofertă concurențială sau încă nu s-au decis asupra celei mai potrivite nevoilor lor nu este nevoie să întreprindă nicio acțiune. E.ON le va asigura în continuare serviciul de furnizare a energiei electrice în baza contractului actual, la prețul din oferta de serviciu universal, valabil pentru 12 luni, de 0,340 lei/kWh, respectiv 0,56338 lei/kWh (cu tarifele reglementate de transport, distribuție și servicii de sistem incluse). Trebuie reținut că preţul nu conţine certificate verzi, contribuţie pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, TVA şi acciză.   Odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, consumatorii pot alege oferta cea mai potrivită nevoilor lor din cele existente pe piață, indiferent de furnizorul pe care-l au în acest moment. Schimbarea furnizorul de energie electrică se face în mod gratuit, fără costuri sau modificări de ordin tehnic.   E.ON a transmis informări în acest sens clienților companiei și totodată a publicat oferta pentru serviciul universal pe website-ul companiei în cursul lunilor decembrie 2020 și ianuarie 2021 și va continua să informeze și în perioada următoare, potrivit reglementărilor în vigoare.   În perspectiva liberalizării, E.ON, unul dintre cei mai importanți furnizori integrați de energie electrică, gaze naturale și soluții energetice pentru 3,2 milioane de clienți din România, a pregătit produse şi servicii competitive, adaptate nevoilor de consum, cu un preț de furnizare corelat cu evoluția pieței de energie electrică.   Portofoliul E.ON include produse și servicii pentru piața concurențială, special concepute pentru consumul de electricitate în scop casnic, pentru care pot opta oricare consumator, indiferent de furnizorul actual.   Mai multe informații utile despre liberalizare și ofertele E.ON se găsesc pe website-ul companiei, la adresa www.eon.ro/liberalizare-energie. Contractele pot fi încheiate 100% online, în 3 pași simpli și cu minimul de documente.   ON Start Electric este o ofertă tip fără abonament, cu prețul de 0,339 lei/kWh; ON Home Electric este o ofertă tip cu abonament, cu un preț de furnizare de 0,265 lei/kWh și un abonament la energia activă de 0,4 lei/zi/loc de consum; ON Assist Electric Plus este un abonament de electricitate la prețul de furnizare de 0,287 lei/kWh care include un pachet cu asistență și intervenții 24/7 pentru urgențe la instalația electrică din casă și un abonament de 0,59 lei/zi/loc de consum; ON Green Home vine cu electricitate de la soare, vânt și apă, cu un preț de furnizare fiind de 0,335 lei/kWh. Clienții care aleg acest produs pot contribui astfel la un viitor verde, prin reducerea amprentei de CO2 și a consumului de hârtie, factura fiind emisă electronic, prin intermediul contului Myline. ON Duo aduce electricitate și gaz împreună, pe un singur contract și o plată unică și este cel mai popular produs al nostru. Prețul de furnizare pentru gaz este 0,087 lei/kWh, plus un abonament de 0,30 lei /zi/loc de consum, iar pentru electricitate prețul de furnizare este de 0,265 lei/kWh, plus un abonament de 0,30 lei/zi/loc de consum.   Prețurile pentru produsele de mai sus reprezintă prețuri de furnizare a energiei și nu includ tarifele reglementate de transport, distribuție, servicii de sistem, contravaloare certificate verzi, contribuţie pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, TVA şi acciză.   Toate ofertele E.ON includ acces gratuit la serviciile conexe consacrate:   ON Myline – contul de client prin care puteți gestiona și achita facturi, transmite indexul autocitit sau puteți confirma o plată direct de pe laptop sau smartphone; Ioana – asistentul virtual de la care puteți obţine informaţii despre factură şi transmite indexul contorului fără a fi nevoie de interacţiunea cu un agent; eBooking – serviciul prin care vă puteți planifica vizita la magazinele companiei; info SMS și autocitire index – serviciile prin care puteți afla cât aveți de plătit, puteți confirma o plată și transmite indexul autocitit.   Experiența de 15 ani, poziția de top pe care E.ON o are pe piața de energie, capacitatea operațională și financiară a companiei, reprezintă garanția de a avea un partener de încredere pe termen lung, siguranța continuității furnizării energiei electrice și servicii de calitate.   Despre E.ON Energie România E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,2 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 15 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,3 miliarde de euro.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments