full screen background image

113 studenți ai USV, sancţionaţi cu avertisment scris pentru tentativă de plagiat

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se numără printre primele instituții de învățământ superior din România care a achiziționat și utilizează de un deceniu un program informatic de depistare a similitudinilor în lucrările elaborate în cadrul USV sau în afara acesteia. Softul respectiv este folosit de cadrele didactice pentru verificarea tuturor lucrărilor de licență, disertație și doctorat, precum și a unor referate sau diverse lucrări scrise de studenți pe parcursul anului universitar. Pe de altă parte, USV acordă o importanță deosebită instruirii studenților pe parcursul studiilor în vederea respectării dreptului de proprietate intelectuală și a normelor de integritate academică, considerând importantă înțelegerea și asumarea acestor norme etice de către studenți și nu doar depistarea abaterilor la finalizarea studiilor. În acest sens, se desfășoară cursuri obligatorii de Etică și integritate academică, introduse printr-un Ordin al Ministrului Educației, din 2018, pentru toate programele de masterat și doctorat, precum și cursuri sau module de Etică și deontologie profesională la multe dintre programele de licență. Desfășurarea unor campanii de informare publică cu privire la măsurile luare în acest sens reprezintă, de asemenea, o modalitate de creștere a nivelului de conștientizare a acestor probleme, în rândul tinerilor. Totuși, în pofida faptului că există un cadru instituțional care să susțină și să stimuleze integritatea academică, în ciuda desfășurării campaniilor de informare derulate inclusiv la nivel național, apar unele cazuri în care studenții ignoră normele de întocmire a textelor solicitate de profesori pentru evaluarea pe parcurs sau semestrială. Astfel, în urma propunerilor venite de la consiliile facultăților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în ședința Consiliului de Administrație din 19 ianuarie 2021 a fost analizat modul în care membrii comunității academice respectă normele Codului de etică și deontologie profesională. Constatând că încă există tentative de însușire a unor texte de pe internet și de prezentare a unor referate, rapoarte, lucrări care conțin un procent semnificativ de similitudini cu surse publicate deja, CA al USV a decis sancționarea cu avertisment scris a unui număr de 113 studenți, conform prevederilor Regulamentului cadru privind activitatea profesională a studenților. Studenții care au primit sancțiunea au dreptul la depunerea la secretariatul facultății a unei eventuale contestații, în termen de trei zile lucrătoare de la momentul notificării. „Suntem convinși că, pe lângă numeroasele măsuri adoptate de conducerea USV în vederea stimulării și premierii performanței didactice și științifice, propunerile facultăților și hotărârea Consiliului de Administrație vor contribui la creșterea responsabilității în rândul studenților și la sporirea calității actului educațional.”, a precizat lector univ.dr. Codruţ Şerban, Serviciul de Relaţii Publice, Comunicare şi Imagine – Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments