full screen background image

IAȘI | Ce producții poți vedea în perioada următoare la Cinema Ateneu

La numai câteva zile de la redeschidere, programul Cinematografului Ateneu se anunță bogat în proiecții de film pentru toate vârstele. În perioada 18-23 ianuarie 2021, spectatorii vor putea viziona unele dintre cele mai apreciate filme încă de la momentul lansării. Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin și câștigător al premiului juriului la Cannes, Mizerabilii spune povestea a trei membri ai brigăzii anticriminalitate care se confruntă, de-a lungul a 24 de ore, cu un conflict între bandele rivale de la periferia Parisului. Queen of Hearts / Dama de cupă prezintă o avocată de succes, ce își pune în pericol cariera și familia când îl seduce pe fiul său vitreg adolescent. Producția a avut premiera mondială anul trecut la Sundance Film Festival, unde a câștigat Premiul Publicului. Filmul Cardinalul reușește să povestească despre viața și suferințele unui preot care s-a distins prin verticalitate morală, apărându-și de fiecare dată țara, credința și valorile. Filmul, văzut ca o lecție de istorie, îi distribuie pe actorii veterani Remus Mărgineanu (episcop Valeriu Frențiu), Mircea Andreescu (episcop Alexandru Rusu), Radu Botar (episcopul Iuliu Hossu). În Babyteeth: Prima iubire o vom vedea pe actrița Eliza Scanlen în rolul unei adolescente care la 16 ani trăiește ultimele faze ale unei boli incurabile și bucuria primei iubiri. În România, filmul a fost prezentat în avanpremieră la TIFF, unde a primit marele premiu – „Trofeul Transilvania” și Premiul Publicului pentru Cel mai bun film din competiție. Documentarul Profu’ îl prezintă pe Dorin Ioniță, un profesor de matematică din Bistrița, care iese din sistemul de învăţământ convenţional şi îşi deschide o clasă de meditații în propriul apartament, dotată cu scaune, bănci și chiar o tablă. La final de săptămână, cei mici sunt așteptați la Trolii descoperă lumea, cel mai vesel film din istorie. Vom descoperi că există triburi diferite de troli, fanii unor stiluri diferite de muzică: funk, country, techno, clasică și rock. Proiecțiile vor fi organizate cu respectarea măsurilor și regulilor de distanțare socială impuse. Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului Național din Iași. Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel: 18 ianuarie 2021 Ora 18.00 – „Mizerabilii’” – (regia Ladj Ly) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani Ora 20.00 – „Dama de cupă” – Queen of hearts – (regia May el-Toukhy) – IM 18 – Interzis minorilor sub 18 ani 20 ianuarie 2021 Ora 18.00 – „Cardinalul” – (regia Nicolae Mărgineanu) – AP 12 Ora 20.00 – „Babyteeth” – Babyteeth: Prima iubire – (regia Shannon Murphy) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani 22 ianuarie 2021 Ora 18.00 – „Profu’” – (regia Alex Brendea) – AG Ora 20.00 – „Dama de cupă” – Queen of hearts – (regia May el-Toukhy) – IM 18 – Interzis minorilor sub 18 ani 23 ianuarie 2021 Ora 14.00 – „Trolii descoperă lumea” – Trolls World Tour – (regia Walt Dohrn, David Smith) – 3D – DUBLAT – AG Preț bilet normal: 12 lei Preț bilet 3D: 15 lei (ochelarii sunt incluși)
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments