full screen background image

Shopping City Suceava a sponsorizat Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava cu echipamente în valoare de peste 10.000 de euro

În prag de sărbători, Shoppping City Suceava a făcut o sponsorizare către Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava ce constă în mai multe echipamente electronice și IT. În urma sponsorizării, Centrul Școlar va fi dotat cu 23 de videoproiectoare, o imprimantă multifuncțională, precum și cu patru laptopuri performante. Echipamentele moderne, necesare pentru buna desfășurărare a procesului instructiv – educativ, vin în sprijinul cadrelor didactice specializate care, printr-un proces de învățare adapatat nevoilor speciale ale copiilor cu deficiențe, contribuie definitiv la formarea, educarea și recuperarea acestora, ajutându-i să se integreze atât social, cât ș profesional. Noile tehnologii vor îndeplini un rol esențial în procesul educațional, întrucât, cu ajutorul acestora, cadrele didactice vor avea posibilitatea de a aplica metode moderne de predare care permit o mai bună întelegere a informației. În ultimii doi ani, Shopping City Suceava a mai sponsorizat cu aparate medicale secțiile de Neonatologie și Pediatrie din cadrul Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, precum și Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Zvoriștea, cu un autoturism. În acest an, Shopping City Suceava și-a îndreptat atenția către o nouă cauză ce are ca obiectiv principal integrarea copiilor cu nevoi speciale în societate, motiv pentru care a optat pentru dotarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă Suceava cu echipamente care vor fi folosite ca suport în procesul educațional. „Ne bucurăm că mai ales în aces an, dificil și imprevizibil din multe puncte de vedere, Shopping City Suceava a reușit să fie un exemplu de solidaritate. Faptul că suntem diferiți nu poate fi decât un lucru bun și suntem convinși că toți acești copii cu nevoi educaționale speciale pot fi ajutați să se integreze cu succes în societate, dar este nevoie de efort și implicare nu doar din partea cadrelor didactice, ci și din partea comunității din care aceștia fac parte”, au declarat reprezentanții Shopping City Suceava. În prezent, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava școlarizează un număr de 552 de elevi cu cerințe educaționale speciale. Dintre aceștia, 244 sunt cu învățământ la domiciliu. Cu toții au însă nevoie de activități instructiv – educative complexe, individualizate, întrucât în cadrul centrului sunt școlarizați copii care au diverse tipuri de dizabilități precum: deficiență mintală moderată și severă, senzorială, tulburare din spectrul autist, sindrom Down, tulburare de limbaj, deficiențe fizice și motrice.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments