full screen background image

Vreme în general caldă în următoarele săptămâni, cu o uşoară răcire în perioada 26-28 decembrie

Vremea va fi caldă în următoarele două săptămâni în majoritatea regiunilor, cu temperaturi ce vor ajunge, local, şi la 13 grade, o scădere a valorilor termice urmând să se înregistreze în perioada 26 – 28 decembrie, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, publicate luni. Astfel, în Banat, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, după primele două zile ale intervalului de prognoză, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va creşte, de la 6 grade la început, până la aproximativ 12 grade pe 23 şi 24 decembrie. Apoi, valorile termice vor fi în scădere, spre 3 grade pe 26 şi 27 decembrie, pentru ca ulterior sa marcheze o nouă creştere şi să fie situate, în medie, între 4 şi 6 grade în perioada 28 decembrie – 3 ianuarie. Regimul termic nocturn va fi în creştere în prima săptămână, apoi va scădea. Astfel, temperaturile minime vor fi de aproximativ 1 grad, în medie, la începutul intervalului, vor atinge 6-7 grade pe 25 decembrie, apoi vor scădea accentuat, spre minus 3 – minus 2 grade pe 27 şi 28 decembrie, iar între 29 decembrie şi 3 ianuarie, minimele termice vor fi de -1-0 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii la nivel local va fi relativ ridicată începând cu 22 decembrie, dar acestea vor fi mai extinse ca arie şi, posibil, mai însemnate cantitativ pe 24 şi 25 decembrie. În Crişana, în intervalul 20 – 24 decembrie, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă, iar media temperaturilor maxime va creşte de la 6 până la 10 grade. Apoi, vremea se va răci, astfel încât, pe 26 şi 27 decembrie, media termică diurnă va fi de aproximativ 2 grade. Ulterior, o nouă tendinţă de încălzire, va determina valori ale temperaturilor maxime ce se vor situa între 3 şi 6 grade, în intervalul 28 decembrie – 3 ianuarie. Regimul termic nocturn va avea o evoluţie similară şi se va caracteriza, la început, prin valori medii în jurul a 0 grade, apoi în creştere, spre 6-7 grade pe 25 decembrie. Ulterior, răcirea vremii va determina scăderea spre o medie termică de -4 grade pe 27 decembrie, pentru ca între 29 decembrie şi 3 ianuarie să se înregistreze temperaturi nocturne de minus 2 – 0 grade, în medie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată aproape pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse şi vor fi mai însemnate cantitativ pe 24 şi 25 decembrie. Şi în Transilvania, în primele două zile, vremea va fi relativ apropiată de normalul termic al perioadei, cu o medie regională a maximelor diurne de aproximativ 3 grade şi a minimelor nocturne de minus 4 – minus 3 grade. Apoi va avea loc un proces de încălzire care va determina, pe 25 decembrie, înregistrarea unor valori medii de 9-10 grade ziua şi 4 grade noaptea. Răcirea ulterioară a vremii, destul de accentuată, va conduce la maxime diurne de 0 -1 grad şi minime nocturne de -6 grade, în intervalul 26 – 28 decembrie. Iar din 29 decembrie şi până pe 3 ianuarie, vremea va fi în general apropiată de normal sub aspect termic, cu temperaturi maxime de 2 – 4 grade şi minime de minus 4 – minus 3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar pe 25 decembrie acestea vor fi mai importante cantitativ şi se vor semnala pe arii mai extinse. În Maramureş, vremea se va încălzi în primele zile, astfel încât media temperaturilor maxime va creşte de la 4 până la 9 grade, iar cea a minimelor de la -1 până la 5 – 6 grade, între 21 şi 24 decembrie. Apoi vremea se va răci accentuat, iar pe 26 şi 27 decembrie vor fi maxime termice de 1 grad şi minime de -5 grade, în medie.Ulterior, regimul termic va marca o nouă creştere, iar între 28 decembrie şi 3 ianuarie vor fi medii ale temperaturilor diurne de 2-4 grade şi ale celor nocturne de aproximativ minus 2 grade. Vor fi precipitaţii aproape pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar acestea vor fi mai extinse ca arie şi mai însemnate cantitativ în intervalul 23 – 25 decembrie. Vremea se va încălzi treptat în primele 4 zile şi în Moldova, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an pe 24 decembrie, când media temperaturilor maxime va atinge 11 grade, iar cea a minimelor 5 grade. Apoi, vremea se va răci accentuat, încât pe 26 şi 27 decembrie vor fi, în medie, maxime termice de 1 – 2 grade şi minime în jurul a -4 grade. Între 28 decembrie şi 3 ianuarie, regimul termic va fi apropiat de cel normal, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 3 – 5 grade, iar a celor minime de aproximativ -2 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în unele zile ale celei de-a doua săptămâni, dar mai ales în intervalul 23 – 27 decembrie, când izolat pot fi însemnate cantitativ. În Dobrogea, după două zile cu valori termice normale pentru ultima decadă a lunii decembrie, vremea se va încălzi, devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an pe 24 şi 25 decembrie, când media temperaturilor maxime va atinge 11 grade, iar cea a minimelor 5 – 6 grade. Apoi, vremea se va răci accentuat, încât pe 26 şi 27 decembrie vor fi, în medie, maxime termice de 2 – 3 grade şi minime în jurul a -1 grad. Între 28 decembrie şi 3 ianuarie, cu mici oscilaţii de la o zi la alta, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal, astfel că media temperaturilor maxime va fi de 6 – 9 grade, iar a celor minime de 2 -3 grade. Temporar, vor fi precipitaţii mixte în intervalul 25 – 30 decembrie, în timp ce, în restul intervalului de prognoză, pe spaţii mici şi trecător, vor fi posibile burniţe sau ploi slabe. De asemenea, în Muntenia, după două zile cu valori termice normale pentru ultima decadă a…
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments