full screen background image

MAI: Peste 4.700 de restaurante, terase şi fast-food-uri au fost controlate în ultimele 24 de ore

Peste 4.700 de restaurante, terase şi fast-food-uri au fost controlate în ultimele 24 de ore, în cadrul unor acţiuni care au vizat respectarea măsurilor pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, în special în zonele cu risc epidemiologic ridicat şi la obiectivele supuse unor restricţii. Informația a fost făcută vineri, de purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. Verificările au vizat aproape 5.300 de operatori economici, 213 operatori transport de persoane şi aproximativ 11.500 de obiective de interes, printre care 4.750 de restaurante, terase şi fast-food-uri. Totodată, au fost verificate peste 73.000 de persoane, fiind depistate aproape 6.000 care nu respectau măsurile de protecţie sanitară. Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, au fost aplicate aproape 6.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ un milion de lei. La nivel naţional, au acţionat 6.400 de poliţişti, 4.000 de jandarmi, 1.830 cadre ISU, 180 de poliţişti de frontieră şi 2.530 de poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai ANSVSA, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments