full screen background image

Centrul de zi „Primii pași” – un nou proiect cu finanțare europeană al Primăriei Piatra-Neamț

Municipiul Piatra-Neamţ, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a semnat un nou contract de finanţare, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 – Dezvoltarea serviciilor de educaţie antepreşcolară. Aportul Primăriei în cadrul proiectului va consta în punerea la dispoziţie a unui spaţiu adecvat pe strada Nufărului nr.10. Proiectul prevede înfiinţarea Centrului de zi Primii paşi pentru un număr de 76 de copii cu vârsta antepreşcolară, care vor beneficia de servicii socio-educaţionale. „Prin înfiinţarea acestui centru, venim în sprijinul familiilor cu venituri reduse. Cu o echipă formată din 18 specialişti, Centrul de zi „Primii paşi” va oferi servicii de educaţie şi dezvoltare timpurie pentru copiii aflaţi în risc de separare de părinţi, servicii de educaţie parentală şi consiliere socială pentru familiile acestora, atât în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, cât şi a reconcilierii vieţii de familie cu activitatea profesională” a declarat primarul Andrei Carabelea. Proiectul are o durată de implementare de 30 luni, iar valoarea totală a acestuia este de 3 milioane 300 mii lei.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments