full screen background image

Videoconferinţă privind variante ale autostrăzii A 7

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, astăzi, la o videoconferință, cu 25 de participanți, privind traseele viitoarei autostrăzi A7 Siret-Suceava-București. Flutur a precizat că aceasta a fost o primă punere în temă a autorităților și că între participanți la videoconferință au fost primarii de la Siret sau Suceava, reprezentanți ai APM şi ai Apele Române. Proiectanții au prezentat cinci variante de traseu, din care trei prin estul municipiului Suceava, iar două prin vestul municipiulu. Traseul Pașcani-Dolhasca-Suceava are șase variante de traseu pe Valea Siretului,în paralel cu calea ferată, dar și variante dinspre Dolhasca spre Fălticeni care ocolesc Fălticeniul. Flutur crede că trebuie să existe câteva zone impuse, ca Vama Siret, care trebuie modernizată, sau conectarea la Aeroportul Suceava. Viitoarea autostradă este prinsă în Programul de Recuperare și Reziliență, cu finanțare din fonduri europene. Gheorghe Flutur a menţionat că în configurarea traseului se va ține seama de rețelele de înaltă tensiune, de căile ferate și de intersecția autostrăzii cu căile ferate, de intersecția cu drumuri naționale, județene și comunale, de rezervații naturale și restricțiile din acestea. În urma întâlnirii, s-a convenit cu reprezentanţii Companie Naţionale de Administrare a Infrastructirii Rutiere şi cu proiectanții să se aducă observații, după 10 ianuarie, față de propunerile de trasee. „Toată lumea este interesată să grăbim documentația tehnică, pentru a fi pusă la dispoziția beneficiarului ca să se poată scoate la licitație lucrările”, a subliniat preşedintele CJ Suceava.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments