full screen background image

„AFURISILĂ #honeybunnymusic”, premieră online a Teatrului „Matei Vișniec” Suceava

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava vă invită, pe 18 decembrie, de la ora 19:00, la premiera online a spectacolului „AFURISILĂ #honeybunnymusic”, după un text de Marcica Belearta, regia Cosmin Panaite, muzica Horia-Andrei Butnaru şi Cosmin Panaite, o miniproducţie muzicală a Teatrului sucevean. Marcica Belearta, pseudonimul sub care autoarea Ioana Laura Florescu a publicat „Afurisilă”, locuieşte în Câmpulung Moldovenesc şi debutează în lumea teatrului cu prezenta montare de pe scena suceveană. Spectacolul a fost conceput pentru a fi transmis în mediul virtual, filmarea acestuia sugerând spectatorului o perspectivă participativă, fiind realizată de această dată nu din sală, ci chiar din spaţiul de joc al actorilor. Nefiind la prima lor experienţă în a compune muzică pentru teatru, cei doi actori ai Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Horia-Andrei Butnaru şi Cosmin Panaite, semnează de această dată o compoziţie muzicală comună, explorând în cadrul acestui proiect compatibilitatea muzicală pe care cei doi au remarcat-o în timpul lucrului la „PiSiCi”, spectacolul-concert al teatrului sucevean pus la cale de Fără Zahăr. Cosmin Panaite este şi regizor al Teatrului Studenţesc „Fabulinus” Suceava. Ca masterand în regie la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, Cosmin semnează, cu prilejul miniproducţiei muzicale „AFURISILĂ #honeybunnymusic”, primul său spectacol într-un teatru profesionist de stat. „AFURISILĂ e o jucărie muzicală sublimă concepută de patru actori supertalentați de la teatrul din Suceava. E o bucurie să urmărești cum aceștia îi așează traseul lui Afurisilă pe note, într-un mod ambițios și foarte bine închegat. Muzica e excelentă.” Bobo Burlăcianu „Vă invit să nu rataţi AFURISILĂ, un spectacol plin de tandreţe muzicală şi de poezie, în acelaşi timp original şi cu tâlc. Veţi regăsi în acest spectacol foarte mult talent împletit cu magie, mesaje pentru toate vîrstele, precum şi efluvii de umor numai bune de descreţit frunţile.” Matei Vişniec AFURISILĂ #honeybunnymusic Regia: Cosmin Panaite Muzica: Horia Andrei Butnaru și Cosmin Panaite Text: Marcica Belearta (Ioana Laura Florescu) Distribuția: Cristina Florea, Clara Popadiuc, Cosmin Panaite, Horia Andrei Butnaru Special guest star: Mihai Nistor Imagine și editare: Andrei Botnaru și Eduard Verde Regia tehnică: Cătălin Rodenciuc Lumini: Cornel Angelescu și Emil Orban-Meder Sunet: Nelu Zlei și Mihai Nistor Spectacolul poate fi vizionat gratuit pe YouTube şi pe pagina de Facebook a teatrului sucevean, kttps://www.facebook.com/teatrulmateivisniec.ro, începând cu ora 19:00, vineri 18 decembrie 2020.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments