full screen background image

Proiect cu finanțare externă între Inspectoratul de Jandarmi Suceava și Garda Națională a Ucrainei

În perioada 9-11 decembrie 2020, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava organizează, în municipiul Suceava, un schimb de experiență în cadrul proiectului „Consolidarea capacității instituționale și tehnice de a interveni în sprijinul structurilor specializate care luptă împotriva crimei organizate (Strengthening institutional and technical capacity to intervene in support of the specialized structures that are fighting the organized crime)”, cu finanţare prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020. Proiectul se derulează pe o perioadă de 18 luni, începând cu data de 26 noiembrie 2019, conform unui contract de finanţare în valoare de 110.000 de euro, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava participând în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Unitatea 1241 Ivano-Frankivsk din Garda Naţională a Ucrainei (lider beneficiar). Prioritatea programului de finanțare constă în întărirea capacităților instituționale, pentru prevenirea și combaterea criminalității organizate și cooperarea polițienească. Obiectivul general al proiectului vizează consolidarea capacităților de formare și pregătire a efectivelor din cadrul grupei de acțiuni speciale, prin dezvoltarea unor programe complexe de pregătire fizică și evaluare psihologică, cu scopul de a interveni în sprijinul structurilor specializate care luptă împotriva crimei organizate. Pe parcursul schimbului de experiență vor avea loc prezentări cu privire la studii de caz și analize referitoare la misiunile specifice celor două instituții, urmând ca la finalul proiectului, să fie organizat un exercițiu de pregătire comun, care va avea loc în Ucraina.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments