full screen background image

Andrei Carabelea: Școlile trebuie să îndeplinească cele mai bune condiții de funcționare pentru copii

Sala de Sport de la Școala Gimnazială Nr. 3 din Piatra Neamț a fost reabilitată. Lucrarea finalizată de Primăria Piatra-Neamț  s-a ridicat la valoarea totală de 394.200 lei. Autoritățile locale transmit că lucrările exterioare au constat în consolidarea clădirii sălii de sport, repararea și prelungirea scărilor exterioare, precum și montarea, în conformitate cu indicațiile de la ISU, a unei uși cu protecție contra incendiilor cu ieșire direct din sală. De asemenea, la interior s-a refăcut pardoseala (executare hidroizolație, izolație, turnare șapă), s-a montat pardoseală elastică, s-au executat lucrări de reparații și zugrăveli la pereți. Totodată, s-au refăcut grupurile sanitare, s-au reparat și zugrăvit pereții de la vestiare și casa scării. „Aceste lucrări erau neapărat necesare din cauza condițiilor precare în care elevii își desfășurau orele de pregătire fizică. Activitatea sportivă are un rol foarte important în dezvoltarea echilibrată a copiilor și reprezintă o parte care nu trebuie ignorată din actul educațional. Îmi doresc ca acesta să se desfășoare în cele mai bune condiții, iar copiii să se întoarcă la școală în deplină siguranță și confort, atunci când acest lucru va fi din nou posibil” a declarat primarul Andrei Carabelea.  
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments