full screen background image

24 de botoșăneni amendați pentru că nu purtau mască

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun. Astfel, pe raza întregului județ, au fost controlate 54 de obiective și 83 de mijloace de transport în comun. Echipele de control au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste  10.000 de lei, dintre acestea, 24 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments