full screen background image

Alegeri parlamentare 2020 | Botoșănenii își aleg astăzi reprezentanții din fruntea țării

368.912 de botoșăneni sunt aşteptaţi, duminică, la vot, pentru a-și alege parlamentarii care să îi reprezinte în următorii 4 ani. În județul Botoșani au fost organizate 427 de secţii de votare, iar pentru derularea scrutinului şi numărarea voturilor au fost cooptate 5.390 de persoane, înafara forțelor de ordine implicate. Au fost tipărite 405.800 de exemplare din fiecare tip de buletin. Aceste alegeri vor costa 6,297 milioane de lei, adică mai puţin de jumătate decât au costat alegerile locale din septembrie.  Suma repreezintă cheltuielile materiale şi cele de personal, în special pentru plata membrilor birourilor electorale şi a operatorilor de tablete. 144 de candidați au intrat în cursa electorală pentru cele nouă locuri în Parlament alocate județului ( în funcție de numărul de locuitori). Județul Botoșani va avea șase deputați, funcție la care aspiră 89 de persoane, şi trei de senatori, pentru care au fost depuse 55 de candidaturi Eventualele nereguli pot fi anunţate: – preşedintelui secţiei de vot – Biroul Electoral de Circumscripţie ( datele de contact pot fi găsite pe site-ul Instituţiei Prefectului Botoşani, la adresa https://bt.prefectura.mai.gov.ro/biroul-electoral-de-circumscriptie-judeteana-nr-7-botosani/) – la numărul de telefon 0231/518.201, fax 0231/518.202 – pe adresa de e-mail pbej.botosani@bec.ro, – la numărul unic de urgență 112. Vă recomandăm să citiți și: Alegeri parlamentare 2020 | Lista candidaţilor din judeţul Botoșani    
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments