full screen background image

PSD: 1 Decembrie alături de botoșăneni

Acțiunile social-democraților botoșăneni demarate dimineață în Cimitirul Eroilor, au continuat în această după-amiază. Social-democrații au împărțit botoșănenilor, pe pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, cocarde tricolore dar și flyere cu semnificația Zilei Naționale a României, vrând astfel să fie mai aproape de concetățeni, bineînțeles cu respectarea măsurilor de siguranță, impuse de vremurile pe care le traversăm. „Sentimentul de patriotism trebuie să ne călăuzească fiecare pas, indiferent de ceea ce facem în viața de zi cu zi. Noi vrem ca prin aceste acțiuni să readucem patriotismul, la adevărata lui valoare, în inimile tuturor. Iar motivul organizării acestora îl reprezintă crezul nostru: acela că țara suntem noi, România suntem noi, cetățenii. Iar patriotismul înseamnă de fapt devotamentul față de comunitatea în care trăim și cu care ne identificăm. Asta încercăm să transmitem: că dacă ne respectăm și ne sprijinim reciproc, dacă muncim cu responsabilitate și seriozitate, dacă suntem cinstiți unul față de celălalt, atunci vom fi cinstiți și față de țară și o vom onora. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a declarat Alexandra Huțu, secretarul executiv al PSD Botoșani. Ziua Națională este de câțiva ani un moment în care social-democrații botoșăneni desfășoară activități prin care aceștia îi promovează importanța dar și semnificația. Mai mult, în semn de respect la adresa țării noastre, a botoșănenilor, a românilor, sediul PSD este luminat, încă din data de 29 noiembrie, în cele trei culori ale drapelului național.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments