full screen background image

Proiectul „Francofonia în comunitate” continuă în două colegii sucevene

Proiectul „Francofonia în comunitate” se bucură de susținerea Institului Francez și Ambasadei Franței în România, a Agenției Universitare a Francofoniei, a Centrului de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, a Inspectoratului Școlar Județean, a Consiliului Județean, a Asociației Profesorilor de Limbă Franceză, filiala Suceava, a Asociației „L’Arc-en-ciel du succès” și a Asociației Seniorilor Bucovineni. În cadrul „după-amiezii francofone” de miercuri, 25 noiembrie 2020, elevi ai Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza” și ai Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” se vor reuni pentru a dezvălui iubitorilor de limbă franceză cum percep ei francofonia, activitatea numindu-se „La francophonie aux yeux des ados”. Ei au pregătit o serie de activități ce pun în evidență valorile francofoniei : pacea, democrația și drepturile omului, diversitatea culturală, solidaritatea, dar și importanța cunoașterii limbii franceze. Elevii Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret”, coordonați de prof. Mihaela Șerban, au pregătit o secvență de lecție în care exploatează resursele numerice, vizând atât originea și importanța studierii limbii franceze, cât și a beneficiilor cunoașterii acesteia. Platforma folosită este Classroom–Meet, iar site-urile vizitate sunt https://www.sites.google.com/site/francaisactif/ și https://www.nuagedemots.fr/. Elevii Cîrciu Benoni, Moglan Călin, Apetrei Alexandra, Buliga Cristian, Pauliuc Fabiana, Brădățan Vlad și Ailincă Miruna Andreea au pregătit o expoziție de afișe / desene tematice și vor interpreta câteva melodii în limba franceză. Elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, coordonați de prof. Loredana Gașpar, au pregătit o expoziție de desene ce exprimă viziunea lor despre francofonie (Alina Cozorici, Diana Cozorici, Eunicea Purice), un moment poetic (Ana Maria Iambroș, Delia Pătrăutanu, Alessia Babliuc), un moment muzical plin de sensibilitate (Betinia Melisa Iacoban și Bianca Maftean), iar elevul Dennis Dascalu va cânta la vioară. Elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, coordonați de prof. Corina Baida, au realizat o culegere de poezie de sezon, afișe sub genericul „Paris en images” și prezentări pe tema De la musique classique à celle moderne. Activitățile tematice planificate în fiecare miercuri se desfășoară online și pot fi urmărite pe adresa de facebook a BF: facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei-1705411698690534, pe site-ul CJ: cjsuceava.ro/index.php/biroul-francez sau pe site-ul Asociației Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments