full screen background image

AUDIO | Roxana Țurcanu, candidat Pro România la Senat: „Ne batem joc de locuitorii județului Botoșani!”

Candidatul Pro România la Senat, Roxana Țurcanu, a cerut astăzi autorităților să găsească soluții pentru ca pacienții care ajung la Spitalul Județean să nu mai aștepte ore întregi în frig. Oficialul a dat exemplul unităților medicale din Oradea. „Ați văzut că este dezastru în curtea spitalului, corturi peste corturi. Stau bolnavii câte 8 – 10 ore pentru că am avut rude care au stat și prieteni care au stat săptămâna trecută 9 ore!  9 ore ca să intre pentru un test și apoi să aștepte rezultatul testelor! E posibil așa ceva? Chiar nu se pot lua niște măsuri pentru calitatea serviciilor medicale? De ce nu luăm exemplul celor de la Oradea care au recompartimentat UPU, toată lumea intră în bucățica lui, stă acolo la căldură pozitiv – negativ, dacă e negativ își vede de treaba lui, dacă e pozitiv este dus într-un salon Covid. Dar nu putem să ținem la un loc zeci de oameni. Ne batem joc de locuitorii județului Botoșani și cu toate asta ne dorim votul lor. Este strigător la cer! Și apoi dăm vina pe medici, da medicul acela ce poate să facă să aducă el de acasă ca să le ofere confort pacienților”, Roxana Țurcanu, candidat Pro România la Senat.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments