full screen background image

Coronavirus Suceava: 1.488 de cazuri în evoluție. Un pat disponibil la secţia ATI a Spitalului Judeţean

Astăzi, 2 noiembrie, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 7.337de persoane declarate vindecate. La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 25 de persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 7 persoane declarate vindecate. Din totalul celor 556 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 198 sunt diagnosticați cu Covid-19, 98 sunt în zona tampon și 260 sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Dintre pacienții diagnosticați Covid-19, 101 prezintă forme medii ale bolii, 18 prezintă forme ușoare, 60 prezintă forme severe, iar 19 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI, 5 pacienți fiind ventilați mecanic. Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 349 de paturi libere, din care 22 pentru pacienți Covid-19, 228 în sectorul Non-Covid și 99 pentru zona tampon. La unitatea ATI este disponibil un pat pentru pacienți Covid. De asemenea, sunt 30 de ventilatoare ,din care 11 pentru pacienți Covid-19. La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 86 de pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 6 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus. La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 34 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus. La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei nu sunt internați pacienți diagnosticați cu Covid-19 și sunt 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus. La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 15 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus. La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 2 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și sunt 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus. Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări. Numărul total de persoane testate până în prezent este de 72.100, în ultimele 24 de ore fiind testate 136 de persoane. La data prezentului comunicat se află în carantină 837 persoane. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/ 2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID- 19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii. De asemenea în izolare la domiciliu se află 408 de persoane. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2. Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 10 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 15 au câte un caz în evoluție, 34 au sub cinci cazuri în evoluție, 26 au sub zece cazuri în evoluție iar 29 au peste zece cazuri în evoluție. La data prezentului comunicat în județul Suceava sunt 1488 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție, iar incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 1,82 la mia de locuitori.. În cursul zilei de 1 noiembrie 2020 polițiștii, au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 1.338 de persoane. De asemenea, au fost verificate 151 de societăți comerciale. Au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 35.950 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020. „Datele înscrise în prezentul comunicat sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.”, a precizat Prefectura Suceava În contextul creșterii numărului de persoane infectate cu noul coronarivus, Prefectul județului, Alexandru Moldovan, a solicitat intensificarea acțiunilor de verificare a respectării măsurilor dispuse, în context Covid-19, la obiectivele, care prin profilul de activitate, generează un aflux sporit de persoane și implicit riscul nerespectării măsurilor de distanțare socială și cu privire la măsurile de protecție individuală. Ținând cont de particularitățile acestei perioade, inclusiv din perspectiva temperaturilor meteo scăzute, care vor determina modificări comportamentale la nivelul mobilității urbane și a activităților de socializare, prefectul județului Suceava a solicitat ședințe operative cu specialiștii D.S.P. Suceava și structurile MAI, în mod periodic, în care să se stabilească măsuri suplimentare în cadrul planului de acțiune și control. De asemenea, a solicitat intensificarea misiunilor de verificare a purtării măștii de protecție în mijloacele de transport în comun. Prefectul județului Suceava face un nou apel la suceveni, rugându-i să conștientizeze faptul că epidemia este la cea mai mare intensitate de la debutul său la nivel național și implicit, la nivelul județului Suceava. „Reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin surse oficiale, să apeleze cu încredere la recomandările și opiniile specialiștilor, pentru că realitatea ne arată că indiferent de opinia personală față de acest virus, acesta se răspândește printre noi cu o viteză amețitoare, cu un puternic impact nedorit la nivel social și economic. Cifrele au început să crească și în județul Suceava, mult mai repede decât ne-am fi așteptat, astăzi înregistrând un număr de 1488 cazuri active la nivelul județului. Măsurile sanitare de prevenție excepționale pe care le-am luat la nivelul unor localități din județul Suceava, încă din debutul lunii septembrie, au făcut ca astăzi să avem o rată de incidență a răspândirii acestui virus stabilă, care ne permite, în situația respectării masurilor de către noi toți, să privim cu încredere în viitor. Vă mulțumesc și felicit pe aceia dintre dumneavoastră. care respectați cu strictețe măsurile sanitare și aveți grijă de sănătatea voastră și a familiei, precum și a celor din jur. Din păcate, însă, când este vorba de o boală infecțioasă nouă, cu răspândire comunitară accelerată, nu este suficient ca doar unii dintre noi să respecte recomandările și măsurile sanitare. În ultima perioadă, constatăm că…
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments