full screen background image

Biciclist accidentat de un autocamion, în Rădăuți

Joi, în jurul orei 14.52, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe raza municipiului Rădăuţi, la intersecția cu strada Putnei, un localnic, de 59 de ani, a fost acroşat de autocamionul condus de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Volovăţ. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava. Rănitul, în stare de conștiență, a fost preluat de către un echipaj SAJ și transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuţi. Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Biciclistul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments