full screen background image

Consiliul Elevilor cere eliminarea noilor declarații pe propria răspundere privind școala online: activitatea didactică online a profesorilor este de multe ori inexistentă

Ministerul Educației și Cercetării a lansat două declarații pe proprie răspundere, pentru elevi și părinți, respectiv pentru cadrele didactice. Declarația pentru elevi și părinți invocă două articole din Legea Educației și Ordinul 5545/2020 al ministrului Educației, precum și Codul Penal. Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației să elimine cele două noi declarații pe propria răspundere pentru școala online, prin care profesorii, elevii și părinții „se obligă” să nu înregistreze sau să distribuie imagini din timpul cursurilor pe net. Elevii susțin că “aceste declarații sunt redundante, întrucât aspectele menționate în cuprinsul lor sunt extrase din lege, care e, inerent, obligatorie pentru toți actorii sistemului de învățământ”. “Solicităm Ministerului Educației și Cercetării eliminarea acestor declarații inutile și monitorizarea îndeaproape, prin inspectoratele școlare județene, a activității didactice online a profesorilor, de multe ori inexistentă”, spune Consiliul Elevilor. Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, spune că “în timp ce situația epidemiologică se agravează de la o zi la alta, fapt care va conduce în mod cert spre tranziția către educația online a multor unități de învățământ, Ministerul Educației și Cercetării devine campion național la plimbat hârtii. Aceste declarații sunt complet inutile, întrucât aspectele legale menționate în cadrul acestora sunt deja obligatorii pentru elevi, profesori și părinți. E mult mai ușor să ne facem că facem, decât să rezolvăm problemele concrete din teritoriu. Sunt curios câți elevi care nu au acces la internet vor completa această declarație.”  a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments