full screen background image

Permis reţinut pentru 390 de zile și amenzi de peste 10.000 de lei pentru abaterile rutiere săvârșite de un tânăr din Bilca

Polițiștii au reținut permisul unui tânăr pentru 390 de zile și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 de lei, pentru abaterile rutiere săvârșite. La data de 23 octombrie 2020, ora 14:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autovehicul înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe str. Grigore Alexandru Ghica, din direcția Siret către Suceava. Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat la semnalul regulamentar de oprire, s-a procedat la urmărirea acestuia pe străzile Gheorghe Doja, Jean Bart, Putna, Gheorghe Doja, Grigore Alexandru Ghica, DN2 (Suceava-Siret) și VO2P, unde s-a reușit blocarea și oprirea acestuia. Conducătorul auto, un tânăr de 20 de ani, din comuna Bilca, a fost imobilizat și încătușat după care a fost condus la sediul Poliției Municipiului Suceava. În urma verificărilor s-a constatat faptul că autoturismul nu deține o poliță RCA valabilă, iar inspecția tehnică periodică era expirată din data de 20 martie 2018. De asemenea, în timpul urmăririi conducătorul auto a încălcat mai multe reguli de circulație, motiv pentru care au fost încheiate 13 procese verbale de constatare a contravenției, în valoare de 10.715 lei, și s-a reținut permisul de conducere pentru 390 de zile.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments