full screen background image

Au demarat procedurile de învestire a noilor aleși locali din județul Iași

În conformitate cu prevederile Codului Administrativ, Instituția Prefectului – Județul Iași,  a demarat procedura depunerii jurământului de către aleșii locali, respectiv consilieri și primari. Până în acest moment au fost deja constituite consiliile locale și primarii au depus jurământul în localitățile Tigănași, Moțca, Heleșteni, Miroslovesti, Vânători, Cristești și Ion Neculce, prefectul emițând ordinele pentru convocarea consiliilor locale din alte 55 de unități administrativ-teritoriale. „În cursul acestei săptămâni, precum și câteva zile din săptămâna viitoare, eu și colegii mei din prefectură vom face un adevărat tur de forță, participând la ceremoniile de depunere a jurământului primarilor și consilierilor locali aleși, în întreg județul Iași. Sunt obligațiile legate pe care le dorim duse la îndeplinire cât mai repede, pentru ca noii aleși locali să își intre în activitate”, a declarat prefectul județului Iași, Marian Grigoraș. Ceremonia de depunere a jurământului de către președintele ales al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și de către consilierii județeni va avea loc astăzi, 23 octombrie, în prezența premierului Ludovic Orban. Evenimentul va avea loc în Sala Voievozilor a Palatului Culturii, începând cu ora 15.00.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments