Organizația Județeană Suceava a PMP a înregistrat la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare care vor avea loc pe 6 decembrie. Pentru Camera Deputaţilor, candidează, în echipa PMP, Marian Andronache – Președinte al Organizației Județene PMP Suceava, Anca Gâtlan – doctor inginer și cadru didactic universitar, Sorin Andrei – inginer, antreprenor din Vatra-Dornei, Camelia Cojocariu – economist, antreprenor al orașului Frasin, Lucian Nanu – medic din Rădăuți, Robert Ciocan – specialist pe fonduri europene. Lista candidaţilor la Senat este deschisă de Doru Lefter – medic veterinar, urmat de Cristi Sidor – doctor inginer în silvicultură, director al ICAS Câmpulung Moldovenesc, urmat de Bogdan Nicolau – jurist, viceprimar în exercițiu al municipiului Rădăuți, Gabriela Constantinescu – conferențiar universitar doctor inginer economist, cadru didactic la USV, Cristi Timoficiuc – antreprenor sucevean. După depunerea listelor cu candidaţi, Marian Andronache a declarat: „Pe ambele liste sunt oameni bine pregătiți, profesioniști în domeniile lor de activitate, dedicați Sucevei și sucevenilor, atât tineri cât și persoane cu experiență. Chiar dacă nu am reușit să ocup o poziție de demnitar în Primăria Suceava, îmi doresc în continuare să contribui la dezvoltarea orașului și voi putea să fac acest lucru în calitate de parlamentar. Primul proiect de lege pe care îl voi iniția va fi cel de transfer a terenurilor stațiunilor de cercetări agricole care se află pe raza municipiilor din țară în proprietatea municipalităților pentru ca orașele să se poată dezvolta. De asemenea, trebuie respectată voința românilor, exprimată la Referendumul din 2009, iar numărul parlamentarilor să fie redus la 300. Proiectul a fost adoptat de Senat, însă blocat în Camera Deputaților. PMP este singurul partid care a avut această inițiativă. Voi lupta în continuare, alături de ceilalți colegi parlamentari, pentru revenirea la alegerea primarilor în doua tururi de scrutin, pentru eliminarea pensiilor speciale, pentru creșterea bugetului alocat sectorului educației și sănătății, dar și pentru alte proiecte de lege care să ducă la creșterea calității vieții sucevenilor și a tuturor românilor. Parlamentul României trebuie să se înnoiască, să-și schimbe componența și să intre în forul legislativ oameni noi, care nu sunt atât de virusați de politic. Oameni care stau de 30 de ani în Parlamentul României ar trebui să plece acum acasă și Parlamentul României să arate altfel și să lucreze în interesul românilor. Ne dorim rezultate foarte bune, iar pentru asta vom aborda o campanie corectă, fără atacuri, dar cu multe discuții pe proiecte legislative și sper din toată inima ca, de data aceasta, să fim pe locul doi pe județ. Avem planuri mari de viitor și multe bătalii de câștigat. Plec la drum cu țelul de a fi o voce credibilă și responsabilă întru apărarea intereselor sucevenilor și a tuturor românilor.”
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava PMP Suceava a înregistrat listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare
Articolul anteriorUn elev și trei profesori din Iași, depistați pozitiv în ultimele 24 de ore. Ce se întâmplă cu școlile
Articolul următorCoronavirus România: un nou record de infectări: 4.848 în ultimele 24 de ore