full screen background image

Ieșeni amendați pentru nepurtarea măștii în spațiile publice aglomerate

În data de 19 octombrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID 19. La activităţile desfăşurate au participat peste 220 de politiști şi polițiști locali şi au fost verificate 124 de societăți comerciale şi 25 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate 510 persoane. În urma neregulilor constatate pe parcursul acţiunilor au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 19.700 de lei, dintre care 102 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. Exemple: 1. O femeie de 67 de ani a fost sancţionată contravenţional conform Legii nr. 55/2020 deoarece nu a purtat masca de protecţie în timp ce se afla într-o societate comercială din municipiul Iaşi. 2. Un bărbat de 38 de ani a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 55/2020 deoarece nu a purtat masca de protecţie în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, pe raza municipiul Iaşi.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments