full screen background image

Vizită de lucru a vicepreședintelui Consiliului Județean pe DJ Corlăteni – Dimăcheni

Lucrările de modernizare a drumului județean Corlăteni – Dimăcheni sunt în plină desfășurare. Acestea au fost demarate în cursul săptămânii trecute, fiind cuprinse în proiectul „Modernizare DJ 292A, Corlăteni-Dimăcheni, km 0+000-2+500, L=2,5 km”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa II. Astăzi, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a efectuat o vizită la fața locului pentru a verifica stadiul și ritmul de lucru de pe șantier, constatând că la această dată este în desfășurare etapa de execuție de lucrări  premergătoare celor de turnare a stratului de asfalt (lărgire, îndreptare, balastare a drumului, rigole, podețe, etc.). Mai mult decât atât, constructorul a dat asigurări că va accelera ritmul de lucru astfel încât să se ajungă în etapa de aplicare a stratului de piatră concasată cât mai curând. „Deși proiectul de modernizare a acestui drum județean a întâmpinat multe obstacole în procesul de licitație pentru atribuirea contractului, s-a ajuns în sfârșit și la momentul în care s-a deschis șantierul și se lucrează din plin. Fără îndoială, este un proiect mult așteptat de către locuitorii celor două comune și sper ca implementarea lui să aducă noi oportunități de dezvoltare a zonei”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani. Reamintim că firma desemnată câștigătoare a licitației de atribuire a contractului pentru „Modernizare DJ 292A, Corlăteni-Dimăcheni, km 0+000-2+500, L=2,5 km” este SC Vulturi SRL, valoarea contractului este de 6.570.752,72 lei TVA inclus, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 8 luni.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments