full screen background image

Ministrul Sănătății: “Toate spitalele din ţară trebuie să aloce 10 % din locurile de terapie intensivă cazurilor COVID”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi, 15 Octombrie, la Timişoara, că toate spitalele din ţară trebuie să aloce 10% din capacitatea de terapie intensivă şi 15% din celelalte locuri pentru cazurile de infectări cu SARS-CoV-2. „La nivel naţional, am cerut (acest lucru, n.r.) la spitalele de fază III, judeţene şi municipale, care nu intră în tratamentul pacienţilor cu infecţii SARS-CoV2. Săptămâna trecută am dat circulara prin care se pregăteau 10% din capacitatea acestora de la ATI să fie destinate pentru cazurile COVID, care vor avea circuite separate în eventualitatea creşterii numărului de cazuri din ATI, iar astăzi s-a discutat şi la nivel naţional despre rezerva de paturi la ATI în aceste spitale. Toate spitalele vor avea o rezervă şi în funcţie de evoluţia fiecărui judeţ în parte, vor fi folosite. 10% pentru terapie intensivă şi 15% pentru cazuri totale (COVID, n.r.)”, a afirmat ministrul Nelu Tătaru.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments