full screen background image

Nunțile și botezurile, interzise din nou in România

Nelu Tătaru și Raed Arafat au transmis, marți seară, noi decizii luate în CNSU. Printre acestea, nunțile și botezurile vor fi interzise la nivelul întregii țări în perioada următoare, până când se va înregistra o scădere a numărului de infectări. Cei doi au anunțat noi reguli și pentru teatre, cinematografe și restaurante, în funcție de indicele de infectare și răspândirea coronavirusului în comunitate. Nelu Tătaru: S-a clarificat aspectul indicilor. Datele de la Evidența Populației sunt luate în calcul. După cum ați putut vedea, și la nivel european se prevede un trend ascendent. Raportăm aici creșterea numărului de cazuri în Alba, Bacău, Timiș, București, Prahova, Iași. Astăzi la CNSU s-a luat decizia prelungirii stării de alertă cu 30 de zile. (Cum se calculează indicii de infectare) Luăm numărul de cazuri de infectări din ultimele 14 zile, la mia de locuitori, și scoatem focarele. (La ce prag se închid școlile) Școlile sunt foarte bine reglementate pe scenarii. Raed Arafat: Unde incidența este sub 3 la mie, purtarea măștii este obligatorie în zonele aglomerate. Când incidența depășește 3 la mie, purtarea măștii va fi obligatorie în toate spațiile deschise. În privința teatrelor, cinematografelor și a restaurantelor, când incidența este sub 1,5 la mie vor funcționa la capacitate de 50%, iar între 1,5 la mie și 3 la mie, vor funcționa la 30% și până la ora 23:00. Peste 3 la mie activitatea va fi sistată. Evenimentele private sunt interzise pe plan național până vom vedea o scădere a cazurilor. La campania electorală se reduce numărul participanților la 20 de persoane în interior și 50 de persoane în exterior. Vorbim de evenimente unde nu se respectă regulile, care devin un loc unde se răspândește virusul. Soluția cea mai bună este de protecție, de oprire a evenimentelor. Dacă situația se îmbunătățește se poate reveni la acest lucru. Botezul de la biserică nu este inclus aici. Acolo se face, dar cu un număr limitat de oameni. Vorbim de festivități, de evenimente private din afara lăcașelor de cult. (Sunt mulți politicieni care s-au infectat în timpul evenimentelor electorale) De aceea s-a decis reducerea numărului de persoane care participă la evenimente în interior și exterior.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments